Uf, ce ne facem, presa e principalul mecanism de coeziune a societății, iar presa noastră e o mizerie care nu mai poate fi curățată.
Putem, până una-alta, să studiem sursele acestei mizerii și să avem grijă ca minunata lume nouă pe care fiecare dintre noi are senzația că o creează să nu fie doar o mizerie îmbrăcată mai frumos.
Principala sursă a mizeriei este faptul că patronii din presă nu văd presa ca pe o afacere în sine, ci ca un prezervativ constituțional pentru combinațiile lor politice și economice. Această orânduire naște două caste de propagandiști: cei de jos sunt roboțeii care fabrică orice informație dorește șeful, iar cei de sus sunt traficanții de influență, un fel de manageri ai intereselor patronului camuflați în formatori de opinie.
Jurnaliștii care chiar vor să facă jurnalism sunt tolerați uneori în schemă fie pentru a fi transformați în roboței, fie pentru a da un parfum de credibilitate gropii de gunoi. În ambele cazuri, sunt marginalizați și umiliți, au niște salarii mizerabile pe care le primesc cu țârâita, ca să trăiască în subzistență și să nu își permită să facă scandal.
Mai greu de explicat e motivul pentru care oamenii ăștia rămân în redacții. Se poate invoca sindromul Stockholm sau faptul că trebuie să pună și ei o pâine pe masă, dar mie îmi place să cred că își iubesc meseria atât de mult încât sunt mulțumiți că reușesc să facă măcar câte-un reportaj sau o investigație și își imaginează că într-o zi o să schimbe sistemul din interior.
Vine, însă, un moment în care trebui să recunoaștem că sistemul ăsta nu poate fi schimbat din interior. E un joc aranjat, fundamental necinstit, care n-o s-o dea decât din rău în mai rău. Trebuie să dăm în vileag mizeriile care ni s-au întâmplat, apoi să ne apucăm să construim un sistem mai bun.
Așa că sunt Alături de Valentina și Matei, alături de toți jurnaliștii care încearcă să-și facă meseria onest și sunt luați de fraieri, alături de toți angajații călcați în picioare de patroni și apoi șantajați să tacă în numele unor reguli feudale care ne sunt servite ca mersul natural al pieței.
În același timp, trebuie să înțelegem și patronii – ei nu sunt niște oameni fundamental răi, ci doar progenituri ale unei societăți bolnave. În lumea lor se consideră învingători, își numără banii și se relaxează pe yachturi sau în celule de lux. Dar asta nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm să-și creeze imagini de afaceriști de succes, filantropi sau modele în societate.
Nu.
Sunteți niște bieți țepari.
