Au revoir, Orange!

Abia aștept să leșin, nu mai am răbdare nici un minut! cântă o fată îmbrăcată-n negru pe scena întunecată a unui club. În fața scenei nu e nimeni. Treizeci de oameni zac în fundul încăperii, absorbiți de conversații și de ecranele smartphone-urilor.

Fata privește în gol și înghite în sec. Crește volumul, ascute cuvintele:

Abia aștept să leșini, ți-am pus cianură-n vermut! Nimeni nu reacționează, nu-și ridică privirea decât asupra cocktailurilor scumpe. Sunetistul privește încurcat. Să dea mai tare? Dacă dau basul mai tare le cad ăstora pereții… Dă-l!

Cu o seară înainte, membrii formației Poetrip făceau planul de bătaie. Orange îi chemase să cânte la petrecerea de închidere a “concept store“-ului de pe Calea Victoriei. Dar i-au anunțat că nu o să-i plătească. N-au bani. Cică pot să le dea niște cartele de reîncărcare.

Asta era prea de tot. Orange a avut profit anul trecut aproape 200 de milioane de Euro.

Ce să facă? Să nu mai meargă? Să meargă și să cânte la chitară cu cartelele lor până le fac varză? Să facă o schemă á la Pussy Riot? Să le spargă geamurile?

S-au dus. Plănuiau un concert subversiv, să le spună vreo două corporatiștilor jegoși. Dar s-au trezit că nu ascultă nimeni. Toți cei din public (angajați Orange) stau ciorchine în jurul barului portocaliu, sub lămpi portocalii cu becuri ecologice, și au discuții portocalii despre stocuri neterminate și clienți proști și diferențe între iphone 5 și galaxy 3.

Sunt îmbrăcați cu pantalonii de stofă, de serviciu, dar în locul cămășii au tricoul de ieșit în oraș, iar în locul pantofilor au converși.

Amfitrionul e un tip la costum, dar cu o cravată scurtă și barba de câteva zile, care îi dau un aer rebel atent calculat. Înșfacă de după gât pe oricine întâlnește, spune o glumă zgomotoasă și își descoperă încordat dinții a zâmbet. Apoi pleacă la următorul și doar mâna care strânge paharul mai să-l spargă îi trădează starea de spirit.

– Ce-o să faceți cu toate canapelele astea dacă închideți magazinul, nu le donați pe undeva? întrebăm pe unul.
– Sunt corporație, francezi zgârciți, nu-ți dau nimic ăștia. Le vând ei pe undeva… Aici era un magazin concept, n-a fost făcut să fie profitabil, dar acum chiar nu-și mai permit să arunce banii… Apropo, ce muzică morbidă…

Poetrip cântă tot mai tare și apăsat. Nu mai are nimeni adidași ca ai mei, nu mai are nimeni sicriu ca al meu. Termină concertul cu o melodie despre Sergiu Nicolaescu, dedicație pentru toată lumea prezentă, dar lumea prezentă e în altă lume, nu aude decât notificările – ai mai primit un like pe facebook!

Formația ceruse măcar o bere de la bar, dar barul e administrat independent, cică. Ce, n-ai bani să iei heineken la 0,33 cu 8 lei?

Ăsta a fost declicul. Noi, cei de la Casa Jurnalistului, am ajuns acolo dintr-o pură întâmplare și ne-am petrecut seara privind fascinați cea mai dezolantă petrecere la care-am nimerit vreodată. Dar am gasit pe o tejghea un cartonaș motivațional, pe care scria orientat spre acțiune, și n-am mai putut sta deoparte.

Am băut timișoreana la conservă de doi lei, am încins o horă moldovenească pe chill-out drum ‘n’ bass-ul pus de un DJ fandosit la afterparty, am ciordit un extinctor în husa chitării, l-am golit într-un nor imens pe strada Rosetti și am urcat cu formație cu tot la Casa Jurnalistului, unde s-a ținut adevăratul concert.

A fost cam așa:

2 comments on “Au revoir, Orange!

  1. Pingback: polimedia.us/fain

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno