Cum e să fii hoț de biciclete

Te-ai întrebat vreodată cum e să fii hoț de biciclete? Când nu mai găsești bicicleta unde-ai lăsat-o, te uiți în jur cu o privire tâmpă, dai târcoale locului gol, tragi două înjurături, pui mâinile în șolduri și te gândești:

Cum naiba e să furi o bicicletă? Ce simte hoțul? Are emoții că o să-l prindă cineva? După ce pleacă pedalând are remușcări? Se gândește la mine, fraierul care are dileme filosofice pe trotuar în loc să sune la poliție?

P1100617.jpg

Eu m-am întrebat. Și n-am găsit vreun răspuns, așa că am furat o bicicletă ca să văd cum e. De 16 ori. În miez de zi, în locuri pline de oameni. Scuza era că fac un reportaj jurnalistic. O aiureală. Voiam doar să ciordesc bicle.

Când m-am apucat să fac filmul cu hoțul de biciclete în București (îl găsești pe Youtube), aveam deja o lungă experiență în filosofia furatului. Îmi închipuiam, după prima biclă pierdută, cum prind hoțul în capcană ca pe un șobolan, îl duc în subsolul blocului, îl leg de un scaun, în fața unei camere de filmat, și-l pun să mărturisească totul și să-și ceară iertare dacă nu vrea să-i putrezească oasele acolo.

Pentru că bicicleta e ceva important. Oamenii se atașează de tot felul de lucruri din jurul lor, dar o bicicletă pe care mergi zilnic e ca un implant cu care devii mai bun. Sigur, poți să cumperi alta, dar cum ar fi să te trezești într-o zi cu degete mai scurte sau picioare care merg altfel? Bicicleta nu e un prieten, bicicleta e o parte din tine.

Cam ca o iubită. Știi oamenii ăia care umblă după gagicile altora? Așa-mi imaginam un hoț de biciclete. Un nașparliu, îți vine să-i arzi un cap în gură când ți-l închipui dând târcoale fetei. Dar te și fascinează, pentru că ignoră regulile societății. Când vrea ceva, întinde mâna și ia. Pare liber de toate constrângerile. Până la urmă, cine decide că o adunătură de molecule aparține cuiva?

Desigur, hoții ciordesc ca să facă un ban, dar în mintea mea furtul de biciclete devenise un manifest anarhist. Îmi lipsea doar ocazia.

Anul trecut, la începutul lui martie, ieșeam grăbit din scara blocului când am văzut o bicicletă nouă legată de balustradă. Pe jos, lângă ea, erau niște chei. Le-am luat și le-am băgat în antifurt. Se potriveau. Mă gândeam să las un bilețel cu telefonul meu, ca să-i dau cheile înapoi, dar am lăsat-o pe mai târziu. Am băgat cheile în buzunar și am ieșit din bloc cu gânduri de cetățean model. Cu primul pas făcut afară, în minte mi-a încolțit ispita. Pe parcursul zilei a tot crescut. Simțeam în buzunar cheile fierbinți ca o scrisoare de dragoste. O săptămână întreagă m-am frământat până să mă hotărăsc ce să fac. Am coborât tiptil la miezul nopții, m-am uitat să nu vină nimeni, am desfăcut antifurtul și l-am băgat în ghiozdan. Eram roșu de emoție, dar urechile erau atente la orice sunet, iar mâinile lucrau rapid și precis, de parcă aș fi fost antrenat cândva pentru asta. Am scos din buzunar trei șnururi groase de mărțișor și am legat bicicleta de balustradă cu fundiță, apoi am alergat pe scări, am trântit ușa după mine și-am început să râd, respirând sacadat.

Nu îmi trebuia bicicleta vecinului (a doua zi era tot acolo, prinsă cu un lanț mare și fioros). Mă fascina senzația că pot face orice, întocmai ca un hoț. Și voiam mai mult.

Așa că am cumpărat din piață 16 lacăte chinezești și un bomfaier, am făcut rost de reportofoane și două camere de filmat și am convins patru prieteni să ieșim prin oraș ca să-mi furăm bicla. Ne așteptam la un soi de apatie, experimente din astea s-au făcut prin multe orașe mari, cu rezultate similare. Dar ce a urmat ne-a lăsat cu gura căscată.

Oamenii nu doar că nu interveneau, dar încercau cu orice preț să… scoată hoțul în afara realității. N-are cum să fie hoț, că nu e țigan. Hoții nu poartă ochelari. Și-a pierdut cheia. Mulți se întorceau cu spatele când vedeau ce se întâmplă, ca și cum hoțul ar dispărea dacă nu îl vezi. După două zile de furat biciclete, eram deznădăjduit:

Decât așa oameni pe pilot automat, mai bine hoți de biciclete!

Atunci l-am cunoscut pe alt vecin, un tip de 58 de ani, pe jumate neamț. El a locuit în Germania vreo 10 ani și acolo s-a obișnuit să meargă pe bicicletă la serviciu, îmbrăcat la costum. Când s-a întors, și-a luat biclă și prin București. După câteva zile, i-au furat-o. A cumpărat alta, cu un antifurt mai gros. I-au furat-o cu tot cu balustrada din scara blocului. Apoi alta și alta, în total 20 de biciclete cumpărate și furate! De fiecare dată, vecinul făcea conștiincios plângere la poliție, fără să se descurajeze, în stil nemțesc. În stil românesc, polițiștii n-au fost în stare decât să-l enerveze mai tare.

Îl admiram pentru că s-a ținut tare și n-a luat-o razna toți anii ăștia. Până acum câteva săptămâni. Avea un antifurt barosan și hoții n-au reușit să-l taie, așa că i-au luat roata din față. Enervat, a chemat poliția și a făcut ditamai tărăboiul pe scară. A doua zi, i-au dispărut și roata din spate, șaua și mânerele. Vecinul a turbat, a luat un spray de vopsea aurie și a scris pe peretele de lângă bicicletă “Aici e raiul hoților! Ha! Ha!”.

P1130860.jpg

În zilele următoare, în scara blocului s-au întâmplat niște lucruri aproape magice. Cineva a început să comenteze cu markerul pe marginea anunțurilor puse de administrator. Altul a scris o poezioară cu vopsea. Ceilalți au început să-și scrie și ei of-urile și să le priponească în jurul bicicletei. Unul a înfipt în țeava ghidonului o hârtie bătută la mașina de scris în care se plângea de câinii vagabonzi și de gunoaie, alții au lipit în jur mesaje de susținere. Eu am pus o floare în gaura unde trebuia să intre șaua. Administratorul a văruit peste mesajul cu hoții, dar altcineva a desenat în loc o inimă roșie.

Bicicleta a transformat scara blocului într-o agora, un loc de dezbateri, și pe vecinii mei morocănoși într-o comunitate plină de viață.

Atunci mi-am dat seama că în toată povestea mea nu hoțul era important, ci bicicleta. Ne aduce împreună, are un magnetism care mișcă lucrurile, inclusiv pe hoții care ne fac să avem mai multă grijă de ea. Bicicleta ne face să ieșim din case, să vedem altfel țara, să ne împrietenim cu necunoscuți și să spunem povești.

De fapt, bicicleta e cea care mă face liber.

6 comments on “Cum e să fii hoț de biciclete

  1. Bai, ciorditorule, eu stiam ca doar rromii sunt infractori fiziologic. Acum vad ca si romanii sadea sunt nascuti ciorditori. La mai mare! Astept sa scrii despre cum ai devalizat o banca :)))

  2. Felicitări pentru reportaj! Chiar dacă e despre biciclete, el reflectă o atitudine generală. Românii nu sunt un popor, sunt doar niște oameni care, din întâmplare, trăiesc în același loc.

  3. minunat articol. m-am distrat cum n-am mai facut-o de ceva timp. abia acum ti-am descoperit blogul si-mi place tare mult. ma apuc sa-l citesc pe tot 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno