Doi polițiști în geci de piele îmbată două minore pe canapelele slinoase ale unui club – fost discotecă – fost cămin cultural din Covasna. Fetele-și strâng picioarele una alteia-ntre coapse, își freacă țâțele, își încolăcesc limbile, polițiștii plescăie, privesc hulpav, dar calm, ca la interogatoriu.
Un pitic de la circ, mustăcios ca Machete, face flic-flacuri de pe boxe și îmbrățișează fetele de fund.
Unguru’ care mă întovărășește suferă de sindromu’ Ștockholm, s-a amorezat de Sabrina, fetița cu bentița, după ce l-a salutat pă ungurește la sala de biliard, dar în club n-a vrut să danseze cu el din considerente etnice. Suferă ca un câine, așa că agață o tipă cam nu-știu-cum, dar care are avantajul de a se mozoli cu o tovarășă frumușică. Un efervescent 2 în 1 vindecă orice inimă bolnavă.
În timpul ăsta, într-un veceu comunist, doi unguri cu pula-n mână stau în stânga și-n dreapta și aruncă peste mine un curcubeu de consoane. Șansele să înțeleg ceva sunt egale cu șansele de a descifra întâmplările din ultimele zile. Concentrează-te.
-32h. O fetiță de vreo patru ani se joacă cu un maidanez într-un morman de gunoi în mocirlă, pe o cale ferată din Baia Mare. E absorbită de joc, construiește ceva cu gunoaiele, de parcă ar sta într-un imens joc LEGO.
Mușc limba, pipăi pieptul să prind foto-aparatul, îl ridic la ochi☉☉câinele o zbughește, fetița tresare și își bagă fața într-o caserolă unsuroasă.
Mai încolo, niște băieți aruncă cu moneda la linie. Dă, frate, să-ncerc și eu. Bam, fix pe linie, în admirația copiilor plini de noroi, cu punga la gură. O copilărie fără surse de aurolac face minuni pentru coordonarea ochi-membre. Bașcheții se scufundă-n mocirlă.
-7h. Prin dealurile Maramureșului, la capătul unui drum fărmat, stă cocoțat un sat de oameni liberi întemeiat de Nechita și Florea, doi flăcăi care au bătut o ceată de tătari și au primit dealurile astea de la regele Ungariei.
Oamenii sunt liberi, spun toți, independenți, în legea lor.
Până și animalele sunt libere. Porcii aleargă pe ulițe, musculoși ca niște dulăi. Când strică ceva, oamenii îi ceartă și lor le pare rău.
-36h. În mijlocul unei hipstereli dansante din Cluj, un tip mic și musculos, ras în cap, se mișcă-ntr-un mix de Jackie Chan și John Travolta. Se plimbă ca un virus pe calculator, sare pe câte-o gagică, face 2-3 scheme electrocutate și trece la următoarea. Se vede c-a tras de fiare și la sală, și pe șantier. Un Vladimir Putin care n-a mai prins loc la kaghebeu.
La ora 2.00 fix se oprește, mănâncă o banană scoasă de dracu știe unde și pleacă liniștit.
-93h. Lângă Sibiu e un conac în care merg betzivi și drogați la dezintoxicare, un fel de grădiniță de argint cu oameni mari care vin din megahaos și acum au mese la ore fixe, oră de stingere și normă de dat cu sapa.
Dacă se vindecă de patimă, pot să se strângă în satul “Noul Român” și să pună bazele unei noi civilizații. Vor clădi peste vestigiile lumii trecute: un birt roz cu bere la halbă, un cămin cultural, o grădiniță și un muzeu al culorii albastru, ornat cu pietre pe care-s cioplite învățături românești gen vorba dulce mult aduce. Până atunci, satul trăiește în viitor.
-46h. După dealurile Vasluiului sunt alte dealuri și alte dealuri și alte dealuri, despărțite de drumuri îngropate, cu formațiuni geologice selenare, volgi negre de dom’ director în care dorm ciobanii pe câmp, unități comerciale cosmice denumite “Universal Bufet” (cu parcare pentru cai) și o mereuprezentă preocupare de a descifra interesele înalte care ne sacrifică, pesemne, ca pe niște miei.
Ce putem să facem noi, ăștia micii…
+8h. Bacăul e un oraș frumos, altfel formația Robin and the Backstabbers nu ar fi ales să concerteze aici. Întâlnesc multe fete de liceu și un roacher cuminte, divorțat, care s-a lăsat de droguri pentru că voia să aibă mintea limpede, cu un garaj plin de biciclete și motociclete. Tipul e de acord să ne găzduiască în apartamentul său – prototip pentru cataloagele de design interior și alte vrăjitorii.
În drum spre casa lui, trecem printr-un complex de locuințe muncitorești, străbătut de fluctuații sub forma unor frământări de vioară, care scapă dintr-un balcon închis, cu un geam deschis. Și șapte voci feminine care miaună dezlănțuit, fără țintă, fără speranță – da’ nu te las, nu te las, nu te las, moare lumea moare lumea de necaz.
90 de grade stânga, ca niște zombilăi care-au mirosit sânge sau ca un om care-și bagă nasul printr-o spărtură în zidul unui magazin IKEA. Roacherul se sperie, b-b-băi, băi, în partea cealaltă mergem, la magazin!
+0,5h. Magazinul nonstop “mixt” ține să se ridice la valorile cosmopolite sugerate de nume printr-o colecție impresionantă de taxidermie ursărească. Deasupra rafturilor cu conserve de pește și sticle de cola stau urși de pluș, girafe cu buline, monștri mitologici, cu toții de vânzare. Parcă cer ajutor, da’ tot parcă-s din ăia care te-nțeapă cu venin în drum spre casă.
Îi tragem jos și-i luăm în brațe și ne pozăm cu ei ca niște rațe de liceu în timp ce paznicul se uită la noi cu ochii mari, dar fără vreo mișcare. Suflu. E împăiat.
La el acasă, roacherul care ne tot auzea bârfindu-l pe Salam vrea să fie multicultural și cere o melodie, jap jap jap, dar când aude propriu-zis inamicul în boxe rămâne fără cuvinte, doar ochii se mișcă disperați, schimbăm placa, adică punem cam aceeași manea cu instrumentație de metal. Totul se face negru.
-9h. Întotdeauna mi s-a făcut rău prin biserici de la mirosul de lumânări, aglomerarea de trupuri și mai ales senzația că nu am scăpare de ochiul Domnului, care vede oricum peste tot, dar aici ești sigur că-i atent la ce faci.
Dar acum sunt ‘n Bârlad, am un carnețel în mână și-un fotoaparat la gât, tre’ să fiu eu atent la tot. O băbuță cu bentiță. Un cocktail molotow cu apă. O mască de gaze.
-4h. Noaptea ne scuipă undeva pe DN85, într-un logan emoționat, cu bere ieftină și o duduie pescuită din Cărturești, straight în benzinăria lui Nelu Gălbenuș.
Sărim din mașină. Evoluția omului ne șade în față, pe un zid de tablă ondulată.
Din străfundul oceanelor până la galaxiile cele viitor colonizate, întreaga istorie a umanității e cuprinsă de o pictură făcută de elevele de la liceul din sat, puse de primăriță să deseneze ceva frmos în slava Uniunii Europene, a Statelor Unite, a României libere și a lui Dumnezeu.
Dintr-o mașină neagră, cu număr de GL, se dă jos însuși patronul Nelu Gălbenuș. Stă cu picioarele depărtate, mâinile încrucișate și o privire de fuck Milf și Petrom. Vrea să ne ia glanda pentru că i-am pătruns în templul de hidrocarburi? Băieți, dați-mi și mie pozele pă mail, la ******.nelug@yahoo.com.
-3h. Stau singur în redacția Casei Jurnalistului. S-a făcut frig. Mă uit la monitorul ăsta de vreo sută șaizeci și patru de ore cu mintea goală. Mai sunt douăzeci de minute până când smartfoanele a trei indivizi din trei puncte ale Bucureștiului vor suna și îi vor trimite să se îmbrace, să-și bage niște haine-senvișuri în ghiozdan și să-mi facă vânt pe drum. Și abia acum îmi vine-n minte tot textul ăsta, cuvânt cu cuvânt, despre ce nu știu că o să fac.
N-am timp acum, trebuie să fac duș, să-mi
aranjez nodul gâtului și să plec.
Miroase a lichidare.
Concentrează
-te.
