La un ceai cu ULTRAȘII care au scris manifestul unei generații

Într-o ceainărie, doi jurnaliști și trei ultrași sorb din ceșcuțe de lut, stau pe băncuțe vintage și discută despre revoluție. E o atmosferă ireală, ca mai tot ce se petrece în vremurile astea. Ca să înțelegem ce se întâmplă, trebuie să dăm timpul cu câteva zile înapoi.

P1250674

După protestele violente de duminică seara am povestit la prima mână cum cei care aruncă pietre nu sunt doar suporteri, ci tineri din diverse subculturi în care clocotește o ură mocnită, care a izbucnit când au văzut cum jandarmii invadează Centrul Istoric, bat tot ce mișcă și fac manevre inspirate din “Gladiatorul”.

Cu timpul, a devenit clar că nici ultrașii nu sunt niște brute manipulate, ci au ieșit pe bune să protesteze. Chiar și așa, lumea a strâmbat din nas, iar televiziunile au continuat isteria. Ăștia vor doar să bată, n-au nimic în cap.

Și apoi a apărut Manifestul.

Manifestul Ultrașilor a picat ca un OZN pe pajiștea mediatică. E cea mai lucidă și coerentă chestie pe care am citit-o de mult timp. În câteva cuvinte simple, strânge la un loc societatea și o focalizează ca pe un laser spre nedreptățile care au scos lumea în stradă. Încheie astfel: “Orice pas mic prin care se fură drepturi e un pas mare către dictatură și lanțuri!

Atât de puternic a fost manifestul, încât nimeni nu a crezut că a fost scris de ultrași. Sigur e vreun jurnalist, un agitator, ceva! Așa că am căutat autorul, să mă conving că există, că e ultras, că e pe bune. L-am găsit. Sau, mai bine zis, i-am găsit, pentru că la text au contribuit mulți oameni. Trei dintre cei mai implicați au acceptat să vină la un interviu. Locul ales de ei: Ceainăria Cotroceni.

E prima oară când vin aici fără vreo gagică intelectuală. În lumina abia pâlpâindă, ultrașii se fâstâcesc cu meniurile meșteșugite, până când ceainăreasa zice “Nu vreți să vă aduc o infuzie de plante? E bună pentru răceală…” Dau din cap. După ultimele zile de scandări focoase în vremea înghețată, orice te salvează de pneumonie e bine-venit.

Până să ne aducă ceaiul, până să ne uităm bine unul la altul, intrăm în pâine. Violențele de duminică, 15 ianuarie. Cele mai mari din ultimii 20 de ani. Zeci de răniți, centrul devastat și o țară întreagă care privea fără să-și creadă ochilor.

P1250511

“Noi condamnăm violențele, dar le înțelegem.”

Cei trei sunt suporteri ai lui Dinamo, din Peluza Sud. Cu totul, doar 15 oameni din galeria asta vin la prosteste. Ei nu au participat la luptele de stradă de duminică, dar ce s-a întâmplat nu i-a surprins deloc.

– Cum s-a ajuns la violența asta?

– De ce au pus oamenii mâna pe pietre? Păi n-aveau cărți în jur! E trist că tineri ca noi simt atâta ură cât să ia o bucată de pavaj și s-o arunce în capul unui jandarm. Dar sentimentul e cât se poate de real și traseul lui până a se concretiza duminică a fost larg urmărit, încurajat de mass-media și autorități.

Pe mine m-au bătut jandarmii prima oară acum 15 ani. Suporterii tineri știu foarte bine cu cine au de a face. Nu poți să ridici mâinile și să crezi că nu dă în tine.  Te va îndepărta de camerele de luat vederi și te va călca în picioare. Te va bate și până la dubă, și în dubă, și după dubă.

– Cine a fost duminică la Unirii?

– Tinerii pe care voi i-ați dat uitării. Tinerii pe care voi nu-i mai cunoașteți. Nici părinții parcă nu ne mai cunosc. Când îl târau pe unul la dubă, a venit un reporter să-l întrebe “Pentru ce protestezi?”. A răspuns “Pentru toți cei care suferă”.

P1250542

“Are cine să dea cu Molotoave, mai greu e să vii cu idei”

După întâmplările de duminică, și-au dat seama că va urma o represiune dură din partea jandarmilor și o un val de vrăjeli din partea presei, așa că au hotărât să se alăture protestului ca să-i dea ceva consistență, nu doar bătaie și steaguri agitate. “Are cine să dea cu Molotoave, mai greu e să vii cu idei”, zice Mircea. El e motorul ideologic al grupului, e și mai firav, blond, cu o privire visătoare și o helancă numai bună pentru un poet al revoluției.

Luni seara, Mircea se agita cu niște bannere pe la fântâna de la Universitate când au venit unii de la Realitatea și i-au spus că vor să facă un interviu. Emoționat, a început să caute o bucată de hârtie, ceva pe care să-și scrie câteva idei. N-a găsit decât niște pungi de fornetti, bune și alea, și s-a apucat să mâzgâlească pe ele.

Primul lucru care i-a trecut prin cap suna așa: “Suntem conștienți că, la un moment dat, bunicile noastre înarmate cu flori în mână o să înfrunte tancuri.” De aici ideile au început să curgă, veneau și alții cu propuneri, îi suna și pe cei de-acasă, până când s-au umplut pungile cu revoltă. “O să rămână-n istorie fornetti-u’ ăsta“, a zis cineva la mișto, una dintre replicile alea magice care urcă la cer.

Ăia de la Realitatea nu l-au mai sunat, dar deja nu mai conta, Mircea avea în buzunar două pungi de revendicări perfecte pentru un manifest. Nu l-a scris imediat, că la miezu’ nopții a trebuit să meargă la serviciu, lucrează în tura de noapte la customer service pentru o firmă străină. A doua zi, însă, s-a pus la calculator, l-a tastat rapid, a primit ceva păreri pe messenger și l-a trimis la Realitatea și la alte site-uri, pe unde mai știa jurnaliști.

P1250656

Restul e istorie, o istorie mai mică, dar fierbinte. Manifestul a prins extraordinar de bine mulțumită stilului sincer și ideilor sărite la cald din mintea fiecăruia. “Vrem să închideţi mall-uri şi să deschideţi fabrici” a dat multora fiori pe șira spinării. A rămas și semnătura lor, “PAȘNICI și APOLITICI“, cu care vor defila și în seara asta, când opoziția a organizat mitinguri prin care încearcă să muște din plăcinta protestului.

Dar stai, ceva nu se potrivește. Ultrașii nu erau huliganii ăia, vandalii, nenorociții, spărgătorii de semințe și de capete? Oamenii din fața mea beau ceai, se poartă galant, sunt bine îmbrăcați, îmi vorbesc despre sociologie, revoluția lui Tudor Vladimirescu și alfabetizarea informatică. Parcă ar fi suporterii lui Vintilă Mihăilescu, nu ai lui Dinamo.

De fapt, o galerie de fotbal e la fel de diversă ca o societate. Are intelectualii ei, extremiștii, nebunii, poeții. Toți s-au strâns în jurul pasiunii pentru o echipă, dar solidaritatea e atât de mare încât depășește cu mult fotbalul.

“Oamenii se stâng să se ducă la meci. Cand se strâng așa se creează o piață publică în care începi să-ți spui de la problemele zilnice până la probleme sportive. Sunt copii săraci, copii de bani gata, dar nu mai contează câți bani ai când ești între ultrași. E o societate mai mică, dar fidelă, care simte să apere idealul mai mult decât alții mai pasivi. O societate cu adevărat democratică, schimburile de opinii așa sunt, e o democrație pură, grecească.”

De aproape o săptămână, toată țara fierbe de furie la adresa ultrașilor. Ion Țiriac a cerut chiar să fie “stârpiți”. Protestatarii se delimitează de ei. Poliția le-a făcut vizite acasă. Încă puțin și-i trimitem în Transnistria.

După două ore cu ultrașii, am plecat cu aroma de ceai încă puternică pe cerul gurii și cu senzația că societatea românească ar avea ceva de învățat de la solidaritatea acestor huligani.

———————–

Citiți și a doua parte a experimentului nostru jurnalistic: aceeași întâlnire, povestită din altă perspectivă de Ionuț Dulămiță.

22 comments on “La un ceai cu ULTRAȘII care au scris manifestul unei generații

  1. Mie toata chestia asta imi cam miroase a comunism. Ii dispretuiesc pe cei de la putere la fel ca oricine (macar eu ma mandresc ca NU i-am votat, spre deosebire de 50% dintre voi). Dar violenta pe strada? Manifeste? Revolutie? Nu am nevoie de asa ceva. Vreau o tara pasnica si linistita.

    N-am chef sa dau taxe mai mari pentru nimeni. Nici pentru pensionarii altora. Nici pentru somerii altora. Nici pentru incultii altora. Toata lumea vrea sa ceara. Nimeni nu vrea sa dea. Nici eu nu vreau sa dau. Asa ca stati in casa si munciti. Nu mai iesiti in strada plini de “ura mocnita” ca sa imi fie mie frica sa ies la o bere.

    Eu asta cred ca vor. Comunism. Vor sa “se faca”. Sa “se dea”. Sincer ma tem ca maine o sa vrea sa imi ia masina si casa ca sa le imparta la cei care nu au. Sper ca ma insel, de dragul tuturor.

  2. Cezare,

    Se pare ca nu ai bunici cu o pensie mica, parinti sau cunoscuti someri, prieteni care ies de pe bancile scolii cu gandul sa plece. Unii sunt mai privilegiati, altii muncesc mult si nu au nimic. Se lupta ca toti sa ducem un trai decent, sa nu mai fie atat de mare distanta de la un iaht la o felie de paine. Si nu, nu e comunism. Este o dorinta spre mai bine!

  3. Pt Cezar: nici eu nu vreau sa platesc taxe mai mari pentru vilele si gipanele lui Udrea sau Gabriel Oprea. Mai bine dau la saraci sau pt spitale. Sper ca ai inteles ideea.

  4. Esti un artist. Nu iti pot spune ce sentimente m-au incercat cand am vazut cum te-au luat la picioarele animalele alea de la unirea. Si cu toate astea tu scrii, cu toate astea ai ramas obiectiv, cu toate astea te-ai ridicat si ai continuat. Cu oameni ca tine se face o Romanie nu ca ei! Bravo!

  5. Foarte adevarat si frumos ! Oare de ce nu se mai incoloneaza oamenii spre Cotroceni
    si sa- l in conjoare, sa-l “asedieze” ?… Am avea surprize !…

  6. Cezare, ai masina? Ai pus-o fraere. O sa ti se ia! Si io o sa vreau sa vin sa ti-o calc in picioare sa o fac ferfenita. Mortii vostrii zici

    ca sunteti ca in bancurile cu chineji, omu si masina. Mai ales daca esti printre handicapatii care vin la scoala doar cu mapa pusa

    pe bancheta. D-aia s-au inventat GHIOZDANELE, dobitocilor.

    Si ia mai da-va-n pula mea cu frica voastra de comunism si elucubratiile voastre necoapte!
    Fix aia trebe! Sa aiba cat mai multi oameni acces la un trai decent!

    Daca in Vest asta se intampla pe spinarea capitalismului, prin masuri socialiste, prin acaparari imperialiste, nu importa, n-are

    treaba, ma doare-n pix. Important e stratul ala de onestitate, de umanitate, de unde izvorasc deciziile care pretuiesc OMU’.

    E nivelul de luciditate la care se matura dintr-o respiratie toti mincinosii ca Basescu, Boc, bancheri, farmacisti si alti nemernici.

    Nivelul la care realizezi ca nu trebuie sa te zbati ca sa dovestesti ca meriti sa traiesti, ci trebuie sa lupti impotriva starii asteia de

    fapt inumane.
    Nivelul la care legea e inlocuita de justitie, si macaiala fiecaruia cu “dreptul lui la opinie” se stinge in consensul firesc si de

    netagaduit – suntem prea multi pe planeta, e clar ca nu putem continua asa, genocidul e inechitabil, controlarea sporului

    natalitatii e echitabil, energia nucleara aduce un aport vital dar prea periculoasa deci merita, et caetera!

    Cand nu ne gandim cum sa mintim, cum sa para legal, cum sa vinzi o prostie “…ca tre sa aiba si gura mea ce manca”.
    Cand ne spunem pasul pe cinstite, si semenii ne-asculta, cand viata e decenta, cand societatea e transparenta, cand mintea e

    descatusata de micime si machiavelisme ca si cand e firesc sa fie asa. Aia inseamna trai bun, pentru care sa lupti.

    Abolirea banilor, abolirea proprietatii, abolirea legilor, abolirea institutiilor. Sa sprijinim societatea in valorile BINELUI,

    ONESTITATII, in ADEVAR. Sa curmam paradigma libertate – lege si sa alegem paradigma obisnuinta – schimbare, sa ne acordam

    la ritmurile Naturii. Sa actionam cu umilitatea si indoiala intelectualului, cu gandirea critica sfredelitoare a omului de stiinta, cu

    luciditatea si compasiunea psihoterapeutului.

    Suntem ca frunzele intr-un copac, coae.

  7. Felicitari pt articol, nu lucrezi la nici un ziar? Chiar nu inteleg cum toti jegosii analfabeti ajung asa zisi jurnalisti, iar jurnalistii adevarati scriu doar pe internet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno