Rupe-te, rupe-te, rupe-te, rupe-te…
693 de oameni, bătaie generală între hipsterii elitiști și hipsterii haladiți, neonaziști cu lanțuri, clanuri cu săbii, totul părea posibil după o săptămână de pizdeală virtuală pe Facebook, declanșată de niște oameni care s-au gândit să pângărească templul subteran al hipsterilor cu regele sexului, Romeo Fantastick.
Dar uite că a venit 1 Martie, domnul Fantastick a sosit din Italia și se încălzește în culise la Eden, iar universul nu s-a rupt în două. Clubul arată ca-ntr-o sâmbătă seara obișnuită.
Pătrund pe o ușă lăturalnică a Palatului Știrbei, cobor într-un adăpost de bombardament, intru într-un butoi de beton aproape plin cu tineri care dansează molcom și basculează cât mai mult alcool înainte să înceapă concertul. Muzica de încălzire are ceva oriental, dar e super mixată și dată așa de tare că nu-ți prea dai seama că asculți de fapt manele vechi.
Arată ca la Berlin, dar sunt câteva glitch-uri în peisaj: un lănțălău de aur aici, un sutien sclipicios acolo, un val de rumoare, o ceată de oameni care strigă RO-ME-O și apoi izbucnesc în râs, uuurale de fiecare dată când vine câte un țigan pe scenă să aranjeze instrumentele.
Apare formația. Un barosan în blugi și sacou pune clarinetul la gură și îl îndreaptă spre public, de parcă ar sufla vlagă în oameni și le-ar înmuia încheieturile.
Încheieturile se înmoaie, oamenii se mișcă – la început haotic, se privesc unii pe alții, încearcă să se calibreze, să găsească un ritm comun… dar nu trebuie să se chinuie mult, pentru că orga dă drumul la ritmu’ automat și-i transformă într-o masă gelatinoasă care urcă și coboară la unison.
O tipă se urcă pe boxe și pornește un dans ca la manual. Chitaristul își plimbă pe ea privirea de sus până jos, înghite în sec și dă din cap resemnat, arta e mai importantă, își bagă degetele în chitara electrică și produce acorduri latino-orientale.
Vine și surpriza serii, Sorin Necunoscutu, ăla care cântă la acordeon în cimitir Curva din secolul XXI. E lăutar-lăutar, publicul știe de unde să-l ia, e acceptabil social să dansezi cu un taraf de țigani în față, dar Romeo… Când apare Romeo trimite în sală un val de uimire vecină cu spaima.
Iisus e răstignit pe o cruce de argint și atârnă peste tricoul mulat pe burtă. Pantaloni roșii au curea D&G. Pălăria și ochelarii de soare îl apără de frecvențele cele rele. E o caricatură perfectă a manelistului.
“Îmi cer scuze, mi-am luat și eu un tricou de hipstăr“, zice domnul Fantastick și începe un mic discurs care arată că s-a gândit bine la rolul lui în pornirea hipsterilor de a îmbrățișa cele mai scandaloase subculturi, întotdeauna cu un zâmbet ironic ca un asterisc în colțul gurii*, o trimitere la note de subsol exhaustive și izbăvitoare.
“Pentru intelectualii capitaliști… ca la Paris… București!” – nu prea se înțelege ce spune, e haos prin public, huruială, microfonie… “Nu știu ce-o să iasă, da’ știu c-o să IASĂ!”
Rupe-te, rupe-te, rupe-te, rupe-te… un tip în negru dă din plete ca-n barurile de roacheri din vamă și zdrăngăne într-o chitară imaginară. Un ochelarist bărbos se urcă pe boxă și dansează ca o bagaboantă de la marginea orașului. La un moment dat are o ezitare, ce pula mea fac eu aici?!, da’ începe un solo de clarinet și totul devine limpede. Rupe-te, rupe-te…
“Am o melodie super senzuală care am nevoie de… să vină pe scenă cinșpe… douăzeci de fete… am luat o șpagă și dau mărțișoare la toată lumea!”
Fetele dau buzna pe scenă, iau mărțișoare, le atârnă de unde pot și dau din șolduri extaziate ca niște cadâne în haremul Fantastick. Din când în când izbucnesc în râs, dar momentul e irezistibil, își dezvelesc buricele, se freacă de Romeo, iar cei care au rămas jos privesc scena și se unduiesc ca niște șerpi hipnotizați.
Nu e ca-n cluburile de manele, unde oamenii se distrează respectând cu strictețe o rețea de ierarhii și reguli sociale, aici oamenii nu sunt în lumea lor, sunt într-o lume străină în care totul e permis și nimic nu se pune, e liber la freestyle pe sistem turbo. Rupe-te, rupe-te…
Cei mai mulți pleacă imediat după finalul concertului, de parcă n-ar vrea să zăbovească la locul crimei.
În sala de alături se trece de la hiphop supărat la balcanic nu-neapărat-manele. Fetele dansează între ele până pierd orice speranță și pleacă, rămân băieții, orbecăie ca niște fluturi de noapte în timp ce trupele rusești încercuiesc bazele militare ucrainene din Crimeea.
La 4.00 noaptea, pe Calea Victoriei, un tip cu două plase de la supermarket se oprește dezorientat pe mijlocul străzii, se uită-n stânga, se uită-n dreapta, scoate mobilul și își face un selfie.
Uite-mă, exist, sunt aici, sunt eu.
One comment on “Manele porno pentru intelectualii capitaliști”