Ministrul Culturii din Planeta Maimuțelor

“Noi aducem în fața televizorului maimuțe care n-ar fi rezistat la testul de cultură dacă nu aveam ingredientul magic…”, spune Dan Negru, filmat de opt camere, și arată spre cele cincizeci de blonde decoltate, care stau în fața lui în poziție de drepți.

Am ajuns la momentul ăsta de sinceritate după o zi întreagă de aventuri prin jungla studioului în care se filmează emisiunea “Te pui cu blondele”, premiantă la audiență, care vrea să fie ultimul bastion al culturii într-o lume invadată de “maimuțe”.

Într-o hală din nordul Bucureștiului e un platou dezafectat cu 11 scaune așezate în cerc. Pe fiecare scaun stă câte o blondă. În spatele fiecărei blonde e câte o brunetă care îi meșterește părul, îl pune pe bigudiuri sau îl întinde cu placa până când deasupra capului se ridică fum. În jurul lor roiesc alte și alte blonde. Se măsoară din priviri, se fac ierarhii. Picioarele cele mai lungi, fustița cea mai scurtă, sânii cei mai mari, salutul cel mai călduros din partea lui Dan Negru…

Sunt numerotate de la 1 la 50. Plus câteva rezerve, în caz că leșină vreuna sau nu mai are curaj să intre-n război. Vor trebui să se dueleze cu un bărbat în întrebări de cultură generală. Să demonstreze că toate (la un loc) sunt mai deștepte decât el.

“Blondele pe platou!” Armonia grupului e ruptă de o voce țipătoare, amplificată de megafon. “N-ați auzit?! Blondele pe platou! Avem un program de filmare, în puii mei!”

În staff-ul emisiunii nu văd nici o blondă. Roșcate, șatene – cu cât părul e mai închis la culoare, cu atât autoritatea e mai mare. Iar femeia cu megafonul e cea mai brunetă dintre toate, mai în vârstă și îmbrăcată-n negru, contrast total cu fetele numerotate. Se prezintă astfel: “Sunt directorul de program al emisiunii și-n general aici se face ce zic eu!” Blondele aleargă șchiopătând pe tocuri și intră-n platou în șir indian.

Platoul e mult mai mic decât pare la TV. Parcă e un teatru de vară dintr-o stațiune măruntă, decorat psihedelic – o scenă rotundă, cu pereți din beculețe, de la care pleacă trepte de plastic vopsit. Pe treptele astea se așează blondele, în linii de atac.

Comandantul brunet primește raportul: nouă fete nemachiate, șapte nearanjate la păr. Tăcere. “Ăsta-i show-ul numărul unu în România!“, tună ea. “Nu puteți s-o lălăiți așa ca-n cluburile alea unde așteptați să vă bage vreunu’-n seamă! O să stați așa o viață-ntreagă… Nu râdeți, că așa e!”

Dan Negru privește împăciuitor. “Hai, fetelor, că acuș vine Irinel Columbeanu“, glumește el. Nici una nu pare insultată de aluzie. Dau să ies din platou și mă cionesc tocmai de… Irinel. Nu era o glumă. E un sezon special al emisiunii, în cinstea celor patru ani de succese. Concurenții sunt doar persoane cunoscute, iar premiile se donează.

Pentru ocazia asta, Columbeanu și-a pus pantofi, pantaloni negri, ceas de aur și un tricou alb cu o salvare pe el. “Votați Salvarea” scrie pe burta lui. “Mai degrabă Chemați Salvarea”, șoptește o blondă cu seninătate. Asta n-o oprește să se îngrămădească la poze cu vedeta. Se îmbrățișează. Sânii ei îi vin undeva pe la nas, iar în emoția momentului sfârcurile se trezesc și împung fusta violet. “Eu sunt mai înaltă…”, spune ea rușinată. “Nu-i nimic, sunt obișnuit…” Altă blondă, îmbrăcată în roz, primește misiunea să strângă semnături de la toată lumea pentru candidatura lui la Primăria Capitalei.

Începe concursul. Câștigătorul poate să plece acasă cu 30.000 de lei dacă bate blondele. Dacă nu, suma la care s-a ajuns se împarte între ele. Dan Negru își deschide brațele și spune: “De mai bine de patru ani împachetăm cultura cu femei frumoase. Să-l lăsăm la o parte pe Irinel mondenul. În seara asta o să vă spunem dom’ inginer!”

Titulatura de inginer are un efect hipnotic asupra lui Columbeanu. Fiecare răspuns e ca o dizertație, iar Negru intră în jocul ăsta. Se schimbă replici savante despre Watergate, clauza națiunii celei mai favorizate sau domnitorii români. Întrebarea încuietoare vine, însă, de la o blondă: “Cum ați făcut prima sută de euro?

Irinel nu știe cum să evite răspunsul. Negru se mișcă de parcă ar dansa în jurul prăzii, apoi fandează ca la scrimă, dar nu lovește cu spada, ci cu întrebarea, din nou și din nou. Când interlocutorul se lasă furat de peisaj, descrie cu mâinile o vale pe care îi canalizează privirea.

Fiecare reacție se amplifică în el. Un oarecare ar ridica o sprânceană când e surprins. Dan Negru face doi pași în spate, lasă un moment de tensiune, apoi dă din mâini de parcă ai fi aruncat în el cu o minge de foc.

Când vrea să obțină răspunsul definitiv, ține o mână deschisă spre milionar, ca și cum ar vrea să-i tragă limba din gură. Pe cealaltă o ține întinsă în spate, cu pumnul strâns, de parcă e pregătit să i-l înfigă în față. Însă de fiecare dată îl lasă pașnic jos când concurentul se hotărăște să răspundă.

În cabina de sunet, tehnicienii sunt exasperați când Irinel povestește ce sărac era de mic. Făcea bani, spune el, vânzând figurine de lemn. Tipul care pune jingle-urile dintr-un playlist de Winamp mai are puțin și își bagă capul în ștreangul agățat decorativ de ușă. Îl salvează pauza.

Pentru runda a doua, trebuie să monteze niște pupitre ca blondele care au răspuns corect în prima tură să facă un cerc în jurul concurentului, iar acesta să încerce să le elimine una câte una. În răstimpul ăsta se lasă haosul, fetele zburdă în toate părțile, echipa trebăluiește în platou, publicul își vânează senvișurile învelite în staniol.

Singurul om liniștit e Dan Negru. “Cum reziști în toată agitația asta?” îl întreb. “Stau calm și mă uit la nebuni.” O blondă apare din neant și-i lipește telefonul de ureche, să vorbească cu vară-sa. Se maimuțărește puțin, apoi își reia figura gravă. “N-aveam nici o șansă dacă nu aduceam maimuțele. Altfel, emisiunile de cultură generală eșuează lamentabil. Dacă nu aduci nuri ești închis. Noi îmbinăm publicul maimuță cu publicul cultivat.”

În fundal se aude cum tipa strigă în receptor “Era Dan Negru, fată!“. Între timp, celelalte blonde se admiră într-o oglindă veche pe care scrie “Academia Vedetelor” – o emisiune la care Negru era “stăpânul șerpilor”. Punea vedetele să cotrobăie cu ochii legați după tot felul de lighioane. Acum opt ani, Valeriu Lazarov, mentorul său, i-a spus “Dan, epoca șerpilor a apus“.

Așa că acum nu mai hăhăie cu Băsescu în timp ce bagă mâna într-un acvariu cu veverițe, ci face un spectacol de cultură generală, aproape lipsit de istericale.

Urmează încă o emisiune – se filmează o dată la două săptămâni două episoade unul după altul. Invitatul e, de data asta, Cătălin Botezatu. E îmbrăcat la costum și papion și se zgâlțâie de emoție înainte să intre în platou. Își frânge mâinile, bate în lemn, își face cruce de trei ori, câțiva pași, încă trei cruci. Apoi, în fața camerelor, se laudă că a făcut sex cu o fetiță de 14 ani și cu mama ei (pe rând).

Însă răspunde corect la întrebări, spune povești fabuloase despre locurile unde-a umblat după festivaluri de modă și publicul e absolut fascinat. Aplaudă fără să mai aștepte “Bravo!”-ul coordonatorului. Toată lumea e prinsă în joc. Cameramanul se sfătuiește cu tipul care ține cablul: “Cine-a fost, mă, pe bancnota aia veche de 100 de lei?!” Mă trezesc că urmăresc și eu cu interes duelul. Și că țin cu blondele.

Dar în toiul luptei se ia curentul pentru câteva momente. Rămân doar câteva lumini aprinse, iar proiectoarele de pe tavan încep să se învârtă nebunește de parcă sunt nave spațiale pe cale să atace armata de blonde.

Mă dezmeticesc, e deja ora 22. Părăsesc câmpul de bătălie între maimuță și cultură. Ultimul lucru pe care-l văd sunt mâinile lui Dan Negru agitându-se miraculos pe deasupra decorului.

Sunt contaminat de microbul audiențelor“, mărturisea el pe blog. Pare că fiecare părticică din el e construită din ratinguri și fiecare gest are la bază o analiză media. Dar există și “cealaltă viață a mea”, după cum o numește, una în care ascultă Beethoven și se simte din nou reporter la un radio din Timișoara, unde vorbea prin ’92 despre Václav Havel sau Marea Unire.

Nu mai vrea emisiuni cu șerpi încolăciți pe gagici. Vrea să injecteze cultură în maimuțe. Însă, după atâția ani, s-ar putea ca maimuța să fi intrat definitiv în el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *