Omul care a umplut Bucureştiul de inimi

În București sunt câteva sute de inimi desenate cu vopsea roșie pe ziduri, fără vreo semnătură sau explicație. Am pornit să caut omul care a făcut asta.

P1150800-Edit.jpg

Capitala României e descrisă, de cele mai multe ori, ca o junglă plină de oameni dușmănoși, stresați și sălbăticiți. Dacă te uiți pe stradă poți trage concluzia că iubești doar când cumperi ciocolată, dai SMS-uri sau montezi mobilă. Așa că, atunci când am început să văd inimile anonime, a fost ca o întâlnire de gradul III cu extratereștri. Inimi peste tot – printre mașini parcate pe trotuar, lângă tomberoane, pe clădiri care stăteau să cadă, pe blocuri înnegrite.

Contrastul era așa de mare încât mă așteptam ca toată lumea să fie intrigată. Am început să-mi întreb cunoscuții ce cred despre ele. Toți treceau zilnic pe lângă inimi. Aproape nimeni nu le-a observat.

“Am descoperit Bucureștiul pe calea

Le-a observat, însă, o franțuzoaică. Émilie Fèvre e un fotograf de 24 de ani din Lyon, care studiază terapia prin artă. În 2009 a venit în România pentru un master de un an la Universitatea Națională de Arte și a ajuns să cunoască Bucureștiul urmărind inimile.

“Le-am văzut prima oară în toamna lui 2009. Mă tot plimbam pe străzi și pozam case vechi când am văzut o inimă, apoi două… pe pereți, tomberoane, panouri, mașini. Uneori ascunse, alteori nu. Am ajuns să le caut în toate locurile în care mergeam, să fiu obsedată de ele. Urmăream cum creatorul de inimi desenează orașul, îi descopeream universul, locurile unde-i place să meargă, starea lui.”

P1150855.jpg

Émilie avea deja sute de poze cu inimile când cineva i-a propus să facă o expoziție la Institutul Francez. Cu o săptămână înainte de vernisaj, l-a întâlnit pe creatorul de inimi și au mers împreună prin oraș, desenând pe pereți. Au făcut expoziția “E+A = ♥”, 200 de poze aranjate într-un mozaic. “Pentru mine, expoziția a reflectat o întâlnire și o experiență în care am descoperit Bucureștiul pe calea ♥”, îmi spune franțuzoaica. Nu-mi rămâne decât să mă întâlnesc și eu cu cel care a vandalizat orașul cu inimile lui.

Balet cu inimi pe Lipscani

Reușesc să-l contactez prin niște prieteni, apoi pe Facebook, apoi la telefon. În noaptea de Dragobete, ne întâlnim într-un apartament din Centrul Istoric. Are în jur de 30 de ani, e înalt și poartă o geacă neagră strânsă peste un hanorac gri. În buzunarul stâng are capace de spray subțiri, în buzunarul drept groase. Bagajul e o gentuță de vinilin plină cu spray-uri. Roșii, roz și verzi. Le agită pe toate, să nu facă zgomot la locul faptei. Ieșim în frigul uscat din stradă.

Ne însoțește câinele lui, un tomberonez mare și atletic, din cale-afară de deștept, cu care vorbește și se înțelege aproape miraculos. Eu va trebui să țin de șase și să conduc mașina.

Pornim pe strada Covaci. El aruncă o privire în susul străzii, apoi scoate un spray din geantă, se apropie de o poartă și începe să deseneze. Nu se grăbește, revine de două ori să întărească liniile. În 15 secunde apare o inimă verde de doi metri, cu aură de sfânt și aripi de înger. Nu mai simt frigul de afară. Apoi desenează o inimă pe un tomberon mare, în timp ce înăuntru un vagabond scormonește după mâncare. Cotim spre Lipscaniul plin de oameni și el începe să facă inimi fără să se mai ascundă.

Atmosfera e ireală, ca într-un film. Am senzația că dansăm între ziduri în timp ce oamenii plutesc zâmbind pe lângă noi. Omul cu inimile le zâmbește înapoi, salută moșii, vorbește cu străinii și cu câinii vagabonzi. Un grup de fete cască niște ochi mari când văd vandalul, dar se relaxează și încep să chicotească atunci când văd ce desenează. O bătrână într-o haină lungă de blană trece pe lângă și rămâne încremenită cu gura în formă de O, ca o soprană în apogeul piesei. Alții se uită cu colțul ochilor. Nimeni nu protestează.

Mi se pare că aud o melodie, dar e numai vântul tăios care viscolește zăpada. „Asta-i cea mai bună vreme!” îmi spune trecând pe lângă Banca Națională. „Când e viscol oamenii nu se uită la tine, se grăbesc cu ochii-n pământ. Și mai poți și să te dai pe zăpadă!”

“Nu trebuie să fii Rahan sau Tarzan ca să faci asta!”

Ajungem la mașina mea și începem să rulăm motorizat. El stă în dreapta, cu câinele ghemuit la picioare și geanta cu spray-uri lângă schimbătorul de viteze, privind după locuri bune de îninimat. “Am dat câteva sute de inimi în București și încă pe atâtea în țară. Pe prima am făcut-o prin 2007, în București. Apoi am plecat într-o călătorie prin 14 orașe din țară și am dat peste tot. Era o perioadă în care doar veneam în vizită iarna prin București și foarte mulți prieteni mi-au spus că, în drumul lor spre serviciu, prindeau un good vibe de dimineață generat gratuit doar de niște inimi pe pereți.”

P1150848.jpg

Opresc mașina undeva pe lângă Patriarhie, unde e un panou imens de tablă pe care trebuia să fie o reclamă, dar e gol ca o conservă de pește. El coboară, se cațără pe gard, sare pe marginea panoului și desenează o inimă roșie cât el de mare. “Când eram mic, mă urcam în pomi foarte mult. Dacă ești foarte prezent și atent la soluțiile pe care le ai în jur, sunt diverse trepte create de natură și natura omului. Construcții, copaci, garduri. Nu trebuie să fii Rahan sau Tarzan ca să faci asta, trebuie doar să ridici piciorul și să fii atent acolo ce faci. Dar oamenii se super sperie de exercițiu, s-au îndepărtat de sport, cățărat, făcut roata…”

În parcul Sebastian desenează câte o “aripă” de inimă pe stâlpii de la intrare. Când intri în parc, trebuie să treci prin inimă. Asta nu-i o formă obișnuită de graffiti. Grafferii își scriu numele peste tot, chiar și desenele complicate sunt de multe ori inițialele găștii din care fac parte. Inimile sunt pur și simplu acolo. “Mi-a plăcut tare stilul ăsta de a expune informația fără semnătură, fără nume, ego. Nu se referă la nimeni, se referă la toată lumea. Mi se pare important ca toți călătorii să observe o inimă care nu are nici un Vasile + Maricica în interior și care-l provoacă să se gândească la iubire.”

Așa că oamenii nu fac nimic împotriva ilegalității care se petrece la doi pași de ei. “E foarte la liber, e incredibil! Când te văd că desenezi în fața lor ziua pe stradă o inimă cât ei de mare se blochează. Ei devin mai buni în momentul ăla. Devin toleranți cu toată mâzgâleala pe pereți.”

“Natura desenului e atât de pacifistă încât polițiștii vin lângă tine și spun că le place”

Până și poliția intră în hora dragostei. “Natura desenului e atât de pacifistă încât polițiștii vin lângă tine și spun că le place, dar lucrează la poliție și trebuie să aplice legea. Mi s-a întâmplat de vreo două ori. Eu aveam un sac de insigne cu inimi, le-am dat câte una, am stat cu ei la povești. Mi-au dat amenda de 1 milion și au plecat fericiți acasă. Era o noapte euforică în care dădusem peste 100 de inimi.”

Legea străzii | Poliția nu e o mare problemă pentru grafferii din București.

Sunt puține patrule în comparație cu alte capitale, polițiștii nu sunt prea violenți, iar amenda e mică (poți să scapi cu 100 de lei). În timp ce e cățărat pe un panou de pe malul Dâmboviței, o mașină de poliție trece încet pe lângă creatorul de inimi. Nu oprește. În alte dăți s-a întâmplat să treacă și trei mașini, să-l vadă, dar să-l lase-n pace cu inimile lui. //

Continuăm să împodobim panouri publicitare lăsate goale de criza economică și finalul sărbătorilor de iarnă. “Omul nu mai vede o reclamă la Nivea, vede un panou gol cu ditamai inima pe el. Iarăși îi bucură asta. Se deschide mai mult spre a vedea care-i treaba. Care-i filmul tău, tu ce zici?”

“Mâine, câteva mii de oameni vor fi fericiți pe gratis!”

În noaptea de Dragobete desenăm vreo 20 de inimi. Printre ele facem tot felul de vizite, intrăm prin cluburi și apartamente ale prietenilor lui, unde stăm puțin înainte să plonjăm înapoi în stradă. Dăm peste un tip care se juca pe PlayStation un simulator de graffiti. În timp ce sunam la interfon, îi desenam  o inimă pe fațada blocului.

P1150788.jpg

Conduc prin oraș, din boxe sună Nine Inch Nails, iar el îmi povestește cum amestecă  clei cu praf de marmură, îl toarnă în matrițe și face insigne roșii cu inimi pe care le dă gratis la toată lumea. Nu pot sa-mi dau seama unde sunt și unde merg, trebuie să-mi zică el stânga-dreapta la fiecare intersecție. Capul îmi vâjâie de dragoste pentru tot universul.

„Putem împrăștia iubire necondiționată tuturor, aia e schema. Mâine, câteva mii de oameni vor fi fericiți pe gratis”, spune omul care a umplut Bucureștiul de inimi, după care trage un chiot de bucurie: „Uiaaa!”

A doua zi, cunoscuții care susțineau că n-au văzut nici o inimă au început să mă sune și să-mi spună: «Văd inimi peste tot, mă urmăresc prin oraș! Am una chiar în fața blocului!»

7 comments on “Omul care a umplut Bucureştiul de inimi

  1. Da, am vazut si eu. Ba chiar am cateva fotografii cu acele inimi. Dragut!
    Offtopic: Fie ca Sfanta sarbatoare a Invierii Domnului sa-ti aduca cele 4 taine divine: incredere, lumina, iubire si speranta. Clipe de neuitat alaturi de cei dragi si numai realizari! Paste fericit!

  2. Foarte frumos! Parca este o adaptare a filmului documentar -Exit through the gift shop- numai ca Domnul ”♥ for ♥endetta” are ca arma ♥

  3. + pentru atitudine
    + pentru initiativa
    + pentru maidanez 🙂
    + ca nu le-a semnat si de fiecare data cand vad una, ma simt ca si cum mi-ar apartine doar pentru ca am zarit-o.

  4. Daca ar sti omul asta de cand il caut, sa-i multumesc…si cate dimineti s-au inseninat in refexia inimilor asupra retinei, ideea de terapie prin imagini chiar isi spune cuvantul in acest caz. A fost o prime tentativa cand am incercat pe blog http://video4rhimes.wordpress.com/2010/06/30/face-2-face-with-a-heart/ , si nimic din pacate, apoi am revenit, http://video4rhimes.wordpress.com/2010/10/01/as-i-promissed/ …dar, tot n-am avut noroc. Poate ca n-am insistat destul. Felicitari pentru relatare, pentru ambitie si cel mai mult pentru initiativa…atat cea jurnalistica, cat si cea artistica. Felicitari amandorura

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno