Când a auzit că stau pe strada Viitorului, dentistul m-a amenințat că îmi pune un dinte de aur 😀

La semafor pe Moșilor, o băbuță gheboasă în doliu se milogește de o blondă într-un BMW negru. Bocește la geam aproape un minut, timp în care blonda își retușează încruntată conturul buzelor.

Băbuța renunță și se întoarce spre mine (un dubios plin de moloz într-o dacie albastră), se înseninează brusc, zice “Să trăiești, maică!” și pleacă sprintenă.

Vruuuum!

Doi scriitori beau bere expirată în curte la Casa Jurnalistului. Un tânăr poet îngropat în premii și un cronicar al Ferentarilor – cei mai apreciați scriitori de anul ăsta. Poetu’ îl întreabă pe romancier:

— Băi, 90% dintre scriitori își plătesc singuri cărțile. Tu ai primit bani, ai luat premii, ești bine primit de critică, ți se reeditează cartea… și acum ce urmează?
— Nu știu, frate, când termin banii mă duc înapoi la părinți și stau acolo până când îmi zic că ce tot stau pe capu’ lor și atunci ce să fac? Mă gândesc la un concept nou și o iau de la capăt…

 

La Roșia Montană, între două concerte, pornește din boxe melodia aia cu “suntem aici, suntem Antena” și lumea călare pe dealuri începe să strige uuuu și un tip agită un steag de parcă a cucerit Plevna și toată lumea se prăpădește de râs și pentru câteva minute pare că e totul bine, că totul o să fie bine.

Treceam ieri nonșalant pe lângă Dacia Jurnalistului când am observat un obiect ciudat pe plafon. Cheile mașinii. Le uitasem acolo cu o zi înainte și nu s-a atins nimeni de ele.
Ocazie cu care mi-am amintit cum am pierdut odată actele mașinii pe stradă și vecinii ni le-au adus direct acasă.

Se pare că zona Viitorului, cunoscută ca focar de dezordine socială, se transformă încet-încet în Țara Românească din vremea lui Țepeș, când puteai să lași o pungă de bani la o răscruce și a doua zi o găseai tot acolo.
Cu toate astea, orice ai face, nu poți scăpa de sentimentul bizar că ai luat, cumva, țeapă.

M-a mânat conștiința civică să-mi plătesc prima amendă de circulație, încasată vineri la o tură cu Dacia Jurnalistului (http://bit.ly/amendaaa).

Săracu’ polițist îmi explicase vreo două minute cum se face, în timp ce eu dădeam din cap și zâmbeam ca un vițel. Era o babilonie fără sens, am presupus că o arde kafkian, încâlcește el procedura ca să-și dea importanță.

Așa că am căutat pe net și m-am dus direct la CEC să plătesc amenda într-o ambianță occidentală, cu aer condiționat… nope, am buletin de Sector 1, cei din sectorul 1 sunt mai cu moț, au privilegiul să plătească numai la sediul din spate la Piața Amzei, care se închide la 16.30.
Ajung acolo în timp record, leg bicicleta de balustrada de aluminiu și dispar înăuntru până să se dezmeticească paznicul și să urle la mine.

Plătesc amenda, iau chitanța, dau să plec și… hm, hai să întreb dacă mai trebuie să fac ceva. Duduia de la impozite ia o figură de concentrare intensă:
“Păăăi, ar trebui trimisă undeva, dar nu știu unde, hmm, mai bine o țineți dumneavoastră, să fiți sigur, măcar câțiva ani…”

Whaat?! Nu înțeleg nimic, o întreb și pe doamna de la xerox: “Ar trebui să faceți o copie și s-o trimiteți prin poștă la secția de poliție, apoi să sunați să vedeți dacă a ajuns, aveți numărul polițistului care v-a dat amenda?”

Se bagă și paznicul în dezbatere: “Dom’le, vă zic eu, păstrați dumneavoastră copia și duceți personal originalul la udriște, apoi mai păstrați copia, că cine știe, poate să mai vină odată la plată și peste cinci ani!”

Năucit de căldură și pălit de birocrație, am mai aflat că am de plătit două milioane pentru o amendă de anul trecut, la care nu mi-a venit nici o înștiințare și nici nu știe nimeni să-mi zică speța, cu ce ți-am greșit, duamneee…

10441328_10152142873386890_9198689666155077006_n

Taină mare am în gând,
cine să v-o spună?
Cu racheta mea curând
voi zbura spre Lună!
Pân’ la stele-oi înălța
nava mea frumoasă.
N-o să stau eu mult așa,
cel mai mic din clasă!

Yuhu, am luat prima amendă de circulație 😀

Mergeam cu Dacia Jurnalistului să iau boxe pentru petrecerea de diseară când am făcut stânga printr-un loc unde face toată lumea stânga, adică interzis prin două indicatoare și filmat cu camere de supraveghere și cu polițist la pândă :))

Îmi ia actele și se uită cruciș la rabla de mașină:
– Ce meserie ai?
– Sunt jurnalist, scriu… chestii.
– Amenda e trei milioane șase sute, mult… cum facem noi să scoatem mai puțin?

Mă uit la el cu ochii mari și speriați, pare om de treabă, vrea să m-ajute, mi-e rușine să-l contrazic, dar șpagă nu pot să dau, mi se face greață, iih.

– Uite, scriem aicea că n-ai avut centură, e numa’ 900 de mii [trage aer în piept]… că știu că la jurnaliști e muncă grea și fără bani.
– Mulțumesc, o să fiu mai atent! 🙂

Visul lui Rodion

8J5A23451

Uneori am senzația că am făcut contact cu o civilizație extraterestră…

Românii au talent la politică

Am mers ieri la protestul Antena 3 și mi s-a părut fascinant ca un vis urât.

Dealul Cotrocenilor s-a transformat într-un imens platou TV unde au avut loc simultan 1000 de emisiuni în ediție specială. Telespectatorii hardcore au avut șansa să-și vadă pe viu idolii și să fie ca ei – analiști politici în direct cu națiunea.

Reportaj din mijlocul unui experiment social hrănit cu ură:

P1200103-cover

Serile de vară sunt cel mai bun combustibil pentru nihilism – hainele sunt o decorațiune, orașul e inofensiv, parcă totul e făcut special ca să fie bine, parcă nu există moarte, parcă nu există suferință, parcă nu există nimic.

Am lucrat câțiva ani la România Liberă și a fost mișto, mă lăsau să merg pe teren și să scriu ce vreau și să merg desculț prin redacție și să beau vin la birou…

Apoi a venit o perioadă în care salariile întârziau, cei mai buni colegi erau dați afară, iar conțintul de calitate dispărea, pentru că jurnaliștii de investigație erau puși să traducă știri.
Ni s-a spus că e criză economică și că patronul nu mai are bani să ne țină în spate și am trecut peste asta, că oricum salariul nu-mi ajungea nici să plătesc chiria. Scriam de plăcere…

Apoi patronul cel fără-de-bani a cheltuit peste 1.000.000 $ pe brandul Academia Caţavencu. Fără redacție, fără conținut, doar numele. Un milion de dolari. Salariul meu pe 245 de ani.

Mă gândeam că e vreo rațiune complicată în spate, că are niște planuri mărețe, cine știe, poate nu-i o investiție rea, poate merită să sacrifici un ziar pentru un nume…

Au trecut trei ani de atunci. Patronul e acum urmărit penal pentru pentru șpagă, România Liberă e un site fantomă, iar Academia Cațavencu a rămas din nou fără redacție, după ani de șopârle politice și glumițe de tractir.

Când am văzut asta mi-a venit să râd, că na, prostia se plătește, minciuna are picioare scurte etc. Apoi m-a cuprins tristețea…

Tot liceul am citit Academia Cațavencu, era o revistă super tare care m-a convins să dau la jurnalism. Ajuns la facultate, urmăream cu sufletul la gură investigațiile incognito din RL, mi se părea singurul loc din care am ceva de învățat. Totul era o iluzie, totul a plecat din mizerie sau a sfârșit în mizerie.

Nu avem nici o tradiție jurnalistică pe care s-o continuăm. Trebuie să luăm totul de la zero…