Scoate Internetul românii din amorțeală?

Rețelele virtuale nu trezesc spiritul civic, ci îl construiesc de la zero. RL arată cum a evoluat activismul politic pe Internet și cine sunt cei care însearcă să construiască “o altfel de Românie”.

IMGP7110.jpg

Internetul mișcă oameni: 200.000 de cetățeni au făcut cea mai mare curățenie din istoria României; clienții nemulțumiți ai băncilor s-au întâlnit pe forumuri și le-au dat împreună în judecată; Bucureștiul s-a umplut de biciclete în urma unor campanii pe bloguri.

Tinerii petrec mai mult timp pe Internet decât la televizor, conform unui studiu Soros. A venit revoluția care dă peste cap moleșeala legendară a românilor și îi aruncă în mijlocul implicării civice?

Nu tocmai. Toate inițiativele de a face “un alt fel de politică” au eșuat, deși au strâns zeci de mii de fani. Doar sindicatele mai scot mii de oameni în stradă, mai mult la plimbare. Protestele ONG-urilor, deși popularizate intens prin rețele sociale, abia dacă mai adună o mână de activiști. Ce se întâmplă, atunci?

CeRe este o organizație care a pornit în 2006 să încurajeze participarea publică. Într-unul dintre programele lor, merg într-un cartier și încep să întrebe din ușă-n ușă: ce probleme sunt în zonă? Dintre oamenii care acceptă să discute îi aleg pe cei implicați și îi cheamă să se întâlnească unul cu altul. Grupul dezbate, se consultă cu ceilalți locuitori din cartier și alege o problemă pe care vrea s-o rezolve, apoi luptă pentru ea. Așa au șanse bune să-și asfalteze o stradă sau să facă un nou părculeț.

CeRe nu creează grupul – el există deja oricând oamenii au o problemă comună. Dar ei nu pot face nimic dacă nu comunică. CeRe îi pune îl legătură și atunci încep să conteze, să lupte pentru interesele lor. Atunci se naște implicarea civică.

Internetul face același lucru, dar nu mai e nevoie ca oamenii să fie din același cartier. Aici e magia lui.

Răscoale împotriva băncilor

Scriitorul Clay Shirky, unul dintre “profeții Internetului”, povestește următoarea situație: Banca HSBC a scos o ofertă foarte avantajoasă pentru studenții britanici și mulți și-au deschis conturi. Apoi, la începutul vacanței, a eliminat avantajele. Banca miza pe faptul că schimbarea e grea: un student supărat o să se hotărască cu greu să-și mute contul în altă parte. Apoi, oricât de supărați ar fi studenții, n-o să poată da un răspuns serios. Câteva telefoane nervoase și gata. Ce nu luau în calcul era Facebook.

Unul dintre studenți a făcut grupul “Opriți marea jecmăneală HSBC!”. Spre oroarea băncii, mii de oameni s-au alăturat și au început să scrie din proprie inițiativă instrucțiuni detaliate – cum să te muți la altă bancă. Apoi au trimis scrisori ziarelor și problema a ajuns pe prima pagină a BBC. Avantajul organizațional al HSBC dispăruse, clienții erau brusc la fel de organizați. Atunci studenții s-au gândit «Dacă tot ne-am cunoscut, ce-ar fi să mergem și să protestăm în stadă, în fața sediului HSBC?» N-a fost nevoie, pentru că banca le-a dat imediat înapoi avantajele promise.

“Asta nu s-a întâmplat pentru că mii de oameni erau supărați. S-a întâmplat pentru că mii de oameni erau supărați și puteau vorbi între ei”, spune Shirky.

Sună a poveste frumoasă din Anglia, dar același lucru s-a întâmplat la noi anul trecut. Volksbank, Raiffeisen, BCR și alte bănci s-au trezit că clienții lor nu mai asistă morocănoși și pasivi la nedreptăți. Mii de oameni s-au asociat pe Internet și le-au dat împreună în judecată. Cazul a fost săptămâni întregi în presă și a influențat legile și politicile băncilor. Indiferent dacă vor câștiga sau nu procesele, ceva s-a schimbat fundamental în felul în care sunt tratați clienții: acum pot riposta.

Hipsteri împotriva dictaturii

Primele acțiuni coordonate pe Internet au fost flashmob-urile (acțiuni scurte și aparent spontane). Clay Shirky spune că ele au apărut în 2003, când un tip care se semna “Bill din New York” a început să trimită e-mailuri în masă, care chemau oamenii la o anumită oră într-un anumit loc să se bată cu perne sau să facă alte lucruri aparent spontane și inexplicabile. Flashmob-urile au devenit o modă, s-au răspândit în Toronto, Londra, Paris și alte orașe mari. Dar inițiatorul era de fapt un jurnalist de la revista Harper’s, care voia să facă mișto de hipsterii care ar fi în stare să facă orice tâmpenie li se pare “rebelă”.

Doar că, în 2006, flashmob-ul ajunge în Belarus, țară sub dictatură. Cineva a scris pe un blog «Hai să ne strângem în Piața Octombrie din Minsk mâncând înghețată.»  Atunci, lumea a avut ocazia să vadă cum în Belarus polițiști sub acoperire arestează tineri pentru că mănâncă înghețată. Asta voiau protestatarii, să atragă atenția asupra regimului absurd. Ceea ce la New York e distracție, la Minsk e acțiune politică foarte eficientă.

La fel ca în cazul băncilor, avantajul statului e organizarea. Înainte, cetățenii nu puteau concura cu asta. Acum, Internetul le permite ca în probleme punctuale să se organizeze mai bine decât statul.

Unde e Bucureștiul între New York și Minsk?

Din punctul ăsta de vedere, e în cea mai rea poziție: românii se pot exprima într-o mulțime de feluri, dar sunt dezbinați. 70% declară că nu se poate avea încredere în cei mai mulți oameni (conform unui raport al Academiei Române). Degeaba te poți exprima liber dacă nu-ți pasă de cei care te ascultă.

De ce revoluția nu va fi pe Twitter

În contextul ăsta, activismul online poate fi chiar dăunător. “Avem impresia că ne facem datoria cu un click și ne simțim impăcați cu asta”, spune Florina Presada de la Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe). Implicarea oamenilor ar putea fi canalizată spre acțiuni mai productive.

Malcolm Gladwell, un sceptic al activismului online, adâncește problema. Într-un articol din The New Yorker, intitulat „De ce revoluția nu va fi pe Twitter”, el spune că rețelele sociale sunt bune pentru schimbările mici – hai să donăm câte 5 lei pentru un bolnav de cancer, hai să salvăm caii din Letea. Asta pentru că sunt bazate pe legături slabe între oameni. Îți poți convinge toți cei 2000 de prieteni de pe Facebook să dea Like la o cauză, dar nu îi poți convinge să-și pună viața în pericol. Pentru schimbările mari, de sistem, e nevoie de legături puternice, de prieteni „reali”.

Mai mult, schimbările mari au nevoie de planificare. O rețea de 10.000 de oameni nu poate face o strategie coerentă. E nevoie de o ierarhie. Gladwell dă exemplu mișcarea pentru drepturi civile din America anilor ’60. Martin Luther King, liderul carismatic, avea o echipă proprie de sute de oameni, fiecare cu sarcinile lui, care coordona mulțimile de protestatari în cele mai mici detalii.

„Dezavantajele rețelelor nu contează dacă nu sunt interesate de schimbarea sistemului – dacă vrea doar să sperie sau să umilească sau să facă tărăboi. Dar dacă vrei să iei cu asalt o structură puternică și organizată trebuie să fii o ierarhie.”

„We did it, Romania!”

Gladwell ignoră, însă, că ierarhiile și rețelele se pot combina după bunul plac. Cea mai mare acțiune socială din România ultimilor ani exact asta a făcut. „Let’s do it, Romania!” a fost pornită de câțiva tineri hotărâți să aplice o rețetă estoniană: să curețe toată țara într-o singură zi. S-a format o echipă centrală, împărțită pe departamente, și o mulțime de echipe regionale care coordonau, mai departe, voluntarii. Adică o ierarhie.

Tărăboiul a început pe Internet și s-a extins în ziare și la televizor. Cu toate astea, cu câteva zile înainte erau înscriși pe site doar 50.000 de oameni, din care nu se știa câți o să se prezinte cu adevărat. Atunci s-a întâmplat magia. Lumea a început să povestească pe bloguri, Facebook și Twitter cu ce-o să se-mbrace în ziua cea mare, ce zonă și-a ales și câți prieteni are în echipă.

O săptămână întreagă a fost cel mai pasionant subiect de pe net. S-a format o rețea imensă de oameni interesați, iar valul de entuziasm a transformat indecișii în pasionați. Ierarhia a pus la punct infrastructura, dar rețeaua a scos din casă de patru ori mai mulți oameni decât s-au înscris inițial: 200.000.

„Câștigi cu ardeiul”

Mult mai greu s-a dovedit să miști ceva în politică, deși activismul pe Internet a debutat fulminant în România, cu campania din 2004 a lui Băsescu pentru primăria Bucureștiului. Responsabilii sunt agenția de publicitate GMP și Webstyler, aripa ei de Internet. Șeful Webstyler e Bogdan Nițu, un tânăr de 33 de ani, care arată de 23. Ne întâlnim la sediul lor, o vilă impunătoare din centru, și povestește mândru cum a descoperit setea de exprimare a internauților:

“În 2004 nu exista ideea de rețea socială. Ne-am bazat campania pe un joc: «Câștigi cu ardeiul». Trebuia să treci consilierii strada, o banalitate. Singura metodă prin care se puteau exprima era că la finalul jocului puteau lăsa un mesaj. S-au jucat ca nebunii, nu ne-a venit să credem! Ajungeau să comunice între ei prin mesajele alea. Au fost câteva zeci de mii care au terminat jocul și au lăsat mesaje.”

Câteva luni mai târziu, la prezidențiale, aceiași oameni au creat “Guerrilla Digitală”: “Lumea putea să uploadeze poze pe site și noi le selectam. Am făcut un banner care spunea «Internauți, la arme!». A avut o rată medie de click de 79%. Nu le spuneam să voteze, le spuneam să se implice. A funcționat pentru că publicul de Internet era al nostru.”

Cine face „o altfel de Românie”?

Acum, publicul de Internet nu mai e al nimănui. Ce fac partidele? Evgeny Morozov, un cercetător bielorus care studiază efectele politice ale Internetului, spune că politicienii sunt de fapt bucuroși că lumea vorbește atât în public. „În trecut, statele obișnuiau să tortureze oamenii pentru informațiile pe care le pun acum de bunăvoie pe Twitter.”

În plus, partidele se pot implica în orice inițiativă și o pot deturna cu ușurință. PSD, PDL și PNL fac deja asta cu succes pe site-urile de știri, unde secțiunile de comentarii sunt inundate de mesajele postacilor. Înainte de alegerile din 2009, am intrat într-o echipă de postaci politici și am văzut cum „haita” e trimisă să desființeze orice dezbatere, sondaj sau manifestare apare pe Internet.

Politica pe Internet nu se limitează la asta. Cele mai active dezbateri între intelectuali nu sunt la televizor și nici în ziare, ci pe platforme online cum ar fi CriticAtac, Contributors și VoxPublica. Chiar și politicieni considerați reformiști au început să folosească blogurile ca să preseze pentru schimbare, exasperându-și colegii de partid.

Dar asta nu s-a tradus în mișcări politice pe Internet. În timp ce acțiunile civice punctuale au avut succes, mișcările pentru „o altfel de Românie” au rămas în coadă de pește. Principalul motiv e că nimeni nu știe prea clar cum ar trebui să arate acea „altfel de Românie”. Generația de pe Internet nu mai are două variante din care să aleagă, ca cei din anii ’90. De fapt, nu mai are nici o variantă, ci trebuie să-și inventeze singură una.

9 comments on “Scoate Internetul românii din amorțeală?

  1. Și iată și motivul pentru care guvernele vor să controleze internetul mai temeinic: “avantajul statului e organizarea. Înainte, cetățenii nu puteau concura cu asta. Acum, Internetul le permite ca în probleme punctuale să se organizeze mai bine decât statul”

  2. Vlad, poti relata mai pe larg experienta din echipa de postaci politici din 2009? Cred ca asta este un subiect de mare interes pentru internauti, avand in vedere ca multi sustin sus si tare ca e doar un “mit”

  3. Bun articol! 15M si Primaverile Arabe sunt exemplul cel mai relevant pt a arata forta retelelor sociale, doar ca in Romania deocamdata Facebook-ul si Twitterul sunt intelese ca un mod de a te relationa cu prietenii. Cred ca nici nu avem activismul in sange.

  4. “si Primaverile Arabe sunt exemplul cel mai relevant pt a arata forta retelelor sociale” NU, Primaverile Arabe au fost lucrate mai ales cu pretul painii–cerealele au fost directionate catre etanol etc.

    Cat de mult mi-ar place tehnologia, nu-i acolo, si nu va fi curand. Pana/cand ajunge tehnologia o forta ce sa schimbe dinamica, o ‘rezolva’ cei de la Putere.

    FOAMEA & injustitia misca lumea!

  5. cat de multe transmite acest site, si in special acest articol! Ma bucur ca l’am gasit, acum Vlad Ursulean este mai mult decat un reporter anonim de pe youtube pentru mine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno