Soulaina Dreaming. Cu cortul pe plajă de Revelion

I. Visul
II. Cosmonauți în jurul focului
III. Moartea Cosmopoliților
IV. Grigore Pavlov și demonii săi

Stau la masă înconjurat de oameni îmbrăcați cu sclipici, care râd și strigă în timp ce înfulecă șapte feluri de mâncare. În fundal, muzică disco și un televizor pe protv, dat destul de încet cât să se audă doar hohotele. Oamenii prind roșu în obraji și se ridică la dansuri smucite, iar eu închid ochii și-mi închipui că sunt pe o plajă înghețată, unde se aude doar vâjâitul ciudat al valurilor care îngheață înainte să se spargă la mal.

Săgeata albastră București-Tulcea

Morții mă-sii, o smucitură mă trezește. Un zgomot metalic, apoi o sirenă. Deschid ochii, sunt într-o săgeată albastră, iar pe geam văd un vapor care tocmai trage la malul… Dunării?!

Mă ridic încruntat ca un mobil care-și caută rețeaua și creierul începe, încet-încet, să-mi livreze amintiri:

Toți cunoscuții mi-au spus că-s un idiot. O să îngheți. O să te ia poliția de frontieră. O să te mănânce porcii mistreți. De ce ai vrea să mergi iarna la plajă?

soulina001

Oameni fără suflet, e doar o chestiune de echipament pe care poți să-l escrochezi de la prieteni – șosete de lână; sac de dormit ca pentru gagici friguroase; lopată chinezească multifuncțională; ciuboțele îmblănite.

Orice e mai bun ca lumea care ia pastile de fericire în ultima zi a anului, ca să uite de toate porcăriile pe care le-a înghițit în rest. Cică dacă tremuri singur lângă un foc ar trebui să ai niște revelații, sau așa ceva.

Dar stai, că pe bancheta de vizavi mai sunt doi hăndrălăi prăbușiți cu o sticlă de țuică, cred că-s de-ai mei, da, țuica mi-a trecut și mie prin bot, am cinstit și nașu’ cu ea.

Ciudată adunătură…

Viorel e un lungan cu privirea pierdută pe care-l știu din liceu. Gică e un fotograf care găsește tot timpul ceva de privit. L-am cunoscut acu’ câteva zile, după ce i-am văzut site-ul cu poze din Dobrogea și i-am dat un mail. A ajuns rapid la concluzia că cel mai potrivit lucru e să-și petreacă revelionul la dracu’-n praznic cu doi străini dubioși.

Iată-ne îmbarcați pe vaporul Tulcea-Sulina. Înăuntru e cald și bine, dar bărbații hârșâiți preferă să-și petreacă cele cinci ore în ger, bătuți de vânt și de stropi înghețați. Aruncă pe gâtlej câte un pahar de țuică pentru fiecare găleată de motorină înghițită de hurdubaia plutitoare.

Un mustăcios cu cușmă stă și citește dintr-o cărticică. “Ce citești, bre?” “Totul.”

Pe ponton la Maliuc, doi indivizi au cartoane de întâmpinare: unul cu “Welcome”, celălalt cu “Belimea-ți venit“.

soulina036

Pășim într-o lume rece și străină. În portul Sulina, un roșcovan cu figură de pirat vine țintă la noi și întreabă: “Voi sunteți?

Înainte să plece la drum, Gică fotografu’ s-a uitat în lista de Facebook și a găsit un pictor din Sulina. I-a dat mesaj într-o doară, că venim cu vaporul nuștiucare, și acuma uite-l în fața noastră, cu o privire agitată. Fără prea multe cuvinte, o luăm după el pe străzile de noroi înghețat și ne oprim direct în barul de heavy-metal din Sulina.

Nici un orășel falimentar nu e complet fără un bar de heavy metal în care să-și joace tinerii revolta. Ce-i drept, ăsta are tulburări de personalitate, ziua e irish pub, are canapele de piele, dar își face treaba onorabil. Dovadă că-i plin ochi cu junimea sulineză, care a evadat în Tulcea sau în Capitală, dar se întoarce de sărbători și injectează niște viață în locul ăsta atins de blestemul vreunui marinar mort.

Intrăm ca-ntr-un film western. Toate privirile se întorc către noi. Ne uităm unii la alții. Arătăm ca niște broscoi spațiali, încotoșmănați în tot ce-am găsit mai gros pe-acasă.

soulina455

Noroc că scenele alea cu pipa păcii sunt pe bune. Un joint pornește în turul de onoare și afumă diferențele. Suntem în aceeași barcă. “Sunt o aripă de fluturaș” scrie o tipă în carnețelul meu, care pornește în sensul invers jointului și primește botezul fiecăruia: un cap cu o broască țestoasă în loc de creier, versuri în greacă, mesaje încifrate. Pictorul își mângâie barba roșcovană și schițează din câteva mișcări tot portul Sulinei, cu tot cu farul Comisiei Europene a Dunării de Jos, în ale cărei mistere aveam să mă pierd în zilele următoare.

Nu aveam de unde să știu ce spirite am răscolit și nici că mă vor bântui până azi. Plecăm spre plajă.

 

II. Cosmonauți în jurul focului

Calc pe plajă cu uimirea cu care a călcat primul om pe lună. El o fi fost ocupat cu calcule și proceduri, dar eu nu fac decât să mă plimb, cu ochii mari. E de-ajuns să-mi simt greutatea de șase ori mai mică. Oricât aș respinge măsurarea timpului cu ceasuri și calendare, tot nu pot scăpa de senzația că lumea se sfârșește de Anul Nou. Asta-mi sapă goluri în stomac, iar faptul că pășesc pe o planetă extraterestră nu ajută.

_MG_5118

Solul e tare ca piatra, acoperit cu o pulbere fină în care urmele bocancilor rămân imprimate câteva secunde, înainte să fie măturate de vânt. E plin de bușteni aduși de valuri și nederanjați de cerșafuri. Marea e atât de liniștită că trebuie să mă opresc un minut și să-mi încetinesc bătăile inimii ca s-o aud cum trebuie.

Cortul argintiu se înalță ca un modul lunar, adunăm lemne din jurul lui ca pentru un experiment de combustie în atmosfera înghețată. Foarte romantic, păcat că am rupt juma’ din țăruși și un deget încercând să sap tranșee în stânco-nisip. Modulul lunar stă cam într-o rână, dar nu o să-și ia zborul cât timp e pardosit cu conserve de carne la 3 lei.

Focul pare mai trainic decât cortul, ne e și sobă, și ospătar. În timp ce hălcanele de carne sfârâie în țepușe, noi ne rotisăm la marginea focului – pe-o parte îmi ard buzele, pe alta gerul mă trage de tălpi și mi se strecoară pe spate.

soulina122

În loc de șampanie avem o țuică strașnică pe care o ținem în jar până când scoate flăcări albastre ca un avion cu reacție. Întins pe nisip, cu marea rece vuind într-o ureche și focul trosnind în cealaltă, mintea o ia la sănătoasa cu gânduri zen, ying și yang, castor și pollux, când un sunet puternic îmi îngheață sângele.

Sar în picioare și văd cum șase lumini roșii se ridică încet deasupra cortului. Toate navele din port pornesc sirenele și trag rachete de semnalizare care se aranjează ca stelele din steagul UE. Apoi totul se stinge, iar noi rămânem nemișcați încă un minut, până se frige unu’ cu țuica.

Faleza din Sulina e ca-n Kandahar, artificii și petarde țâșnesc de după bărci și copaci. Am venit pe urma luminilor. Barul de metale e plin și-n antreu. La Asociația Culturală Grecească, un bărbat păros, în fustă mini, dansează pe masă în ovațiile publicului. Doi hăndrălăi se reped la noi să ne tragă înăuntru, mieros, vă pooftiim, dar noi nu-i pofteam, ci ne buluceam pe ușă afară.

Atunci apare din neant pictorul, acest Clark Kent sulinez, hai cu mine, aterizăm pe niște canapele de piele din spelunca “Roxana“, unde bem bere cu șeful poliției, niște panarame și restul elitei intelectuale, ocupată momentan cu karaoke pe ceva manele lipovenești.

IMG_5417

După noi vine și tineretul sulinez, sfârâind după un joint, dar nu aici, de față cu șeful poliției, că tre’ să-i dăm și lui dup-aia, hai afară. Se întrunește o comisie care făurește dintr-o foiță și trei fire de iarbă o țigăruie care, combinată cu aerul înghețat, ne pornește tuturor sirenele și rachetele de semnalizare.

Buluc înăuntru la karaoke, și n-am iubit pe niimeni așa cum te-am iubit pe tiine, o mască venețiană luminată roșu ca Mefisto, lumini psihedelice, de unde dracu tot apar pisicile astea?! Ei se gândeaau la o seaară de mai.

Deschid ochii, e cald și lumină, mă târăsc din cort și dau de Gică întins pe nisip în sacul de dormit, sforăind lângă doi câini care s-au covrigit lângă el să-i țină de cald. Îmi amintesc ca prin vis tot felul de dubioșenii, fără să-mi dau seama că abia am început să alunec pe toboganul spre iad. Sulina, oraș blestemat!

 

III. Moartea Cosmopoliților

O fetiță înecată se uită la mine cu ochii de piatră, plini de licheni. Mă sprijin de un Hristos răstignit pe o cruce de trei metri și încerc să separ flashback-urile de aseară de mormintele maiestuoase, bătute cu litere grecești, ale unor oameni care s-au născut acum două secole.

Cimitirul din Sulina

Cimitirul din Sulina

Aci vremelnic zăcu rămășițele pământești ale pricesei Ecaterina Moruzi, nepota lui Ioan Sturza Voevod al Moldovei“, citesc pe un monument, un pic mai încolo încă o prințesă și un prinț de prin Grecia, apoi două pietroaie identice în formă de cruce culcată, Romeo și Julieta le zice; căpitani, pirați, inscripții în germană, engleză, franceză, rusă, ce caută rămășițele lor în orășelul ăsta sărăcăcios de la capătul Europei?

Groparul are clienți azi, nu-i timp de taclale, dar când aude întrebarea se oprește solemn, împinge pieptul în față, își îndreaptă fesul soios și molfăie vorbele: “Sulina e cel mai cosmopolit oraș din România!“. Apoi ia sapa, îndoaie spatele și se bagă la loc în groapă.

Cel mai cosmopolit oraș, cos-mo-po-lit, coos-moo-poo-liit, îmi răsună în cap, da, îmi amintesc, am citit Europolis, un roman de Jean Bart care descria o metropolă elegantă, prin care furnică oameni de soi veniți din toate colțurile lumii pe vase grandioase. În paginile pline de descrieri, o mulatră frumoasă își macină inima între cazinouri luxoase și plaje sălbatice, în locul cel mai apropiat de Soare – Selina, Sunne, Solina… Sulina.

Dar în Sulina n-am văzut fete aproape deloc, cu atât mai puțin mulatre – doar câteva doamne impunătoare, înfofolite ca niște eschimoși, pe care le deosebeam de pescari după poșete.

Vapoarele gigantice care se îngrămădeau odată s-au transformat în bărcuțe cu motor cu care cară lumea saci cu cartofi (Sulina nu e legată de lume prin străzi, poți să ajungi aici doar pe Dunăre). Clădirile aristocratice de pe faleză s-au transformat în bloculețe comuniste de provincie. Cele care au supraviețuit sunt în paragină.

Sweet Sulina

Ne-am cățărat pe Hotelul Camberi, actualmente o ruină incendiată, în care sunt cazați câini. Priveam de pe acoperiș panorama Sulinei, ca o carte poștală mâzgâlită, când primarul trecea cu bicicletă pe faleză.

Ne vede și urlă din mers, jos de-acolo, că vă ia mama dracu!, de parcă ne-ar fi ușuit din istoria orașului. Atunci ne-am apucat să punem întrebări.

Hotel Camberi_MG_5905

Sulina e cunoscută de vreo mie de ani, dar abia pe la 1800 a-nceput să devină importantă, pentru că avea o poziție strategică în păruiala dintre ruși și turci. Pe la jumatea secolului, prin Marea Britanie începe o mare foamete și așa Occidentul prinde interes pentru Sulina – erau nevoiți să aducă grâu dinspre est, pe Dunăre, iar navigația pe fluviu trebuia să rămână liberă.

Așa că, după un război încheiat în coadă pe pește, marile puteri se pun de acord și investesc în Sulina. Franța, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Prusia, Rusia si Imperiul Otoman construiesc aici, în 1856, Comisia Europeană a Dunării, un fel de Bruxelles al apelor, și amenajează brațul cât să încapă navele alea imense. Asta a declanșat epoca de glorie a Sulinei, 82 de ani romantici, care au lăsat în urmă o mulțime de povești cu marinari și pirați.

Totul s-a dus de râpă în câțiva ani. În anii ’30, marea criză economică a retras Occidentul din Sulina. Apoi a venit cel de-al Doilea Război Mondial și bombardamentele sovietice au distrus aproape tot orașul. Comuniștii au încercat să industrializeze zona, dar nu le-a ieșit prea grozav, iar revoluția a bătut ultimul cui.

Fabrica de conserve

Dacă mergi pe faleză un pic mai departe de primărie, apar blocurile părăsite și fabricile dezafectate, curățate de orice poate fi dus la fier vechi. În fabrica de conserve au rămas doar munți  de etichete și conserve goale, plus dosarele companiei, legate în baloturi, în care ne adâncim până la genunchi. Nu e nimeni care să întrebe ce naiba facem acolo. Nu e nimeni, nu e nimic.

soulina371soulina381Europolis-ul s-a întors cu 200 de ani în urmă. Din cele 23 de naționalități care-l cosmopoleau au rămas doar 14% lipoveni, greci și ucrainieni. Oamenii abia trăiesc din pescuit, turism și ajutoare sociale.

O treime de Românie se târăște în stilul ăsta, dar în vocea sulinezilor mai e ceva, alienarea dată de izolare. Paradisul Deltei poate fi un loc tare singuratic. Tinerii cu care ne spargem mințile o să se-ntoarcă în câteva zile la Tulcea și București, dar tot simt claustrofobia. Ești prins aici, tot repetă.

Singura gașcă de grafferi și parkouriști sulinezi, care a umplut clădirile abandonate cu mesaje apocaliptice, și-a ales porecle pe măsură: Kamykaze și Tristy.

soulina382

Începe un viscol afurisit. În fața cimitirului e un dric de lemn, din ăla ca-n filmele vechi, dar roțile lui subțirele n-ar mai rezista în mocirla înghețată de pe străzi, așa că răposatul vine în remorca unui tractor, pe un covor persan.

E al treilea mort pe ziua de azi, un marinar. N-a murit înecat și nici omorât de pirați. Cancer.

 

IV. Grigore Pavlov și demonii săi

Grigore Pavlov e un excavator cu barbă, cum se zice, lipovean bețiv dat afară de la școala de ofițeri pentru că bea prea mult “whisky albastru”, rămas știrb pentru că desfăcea berile cu dinții, ajuns paznic la un sat de vacanță stupid construit de politicienii pe care îl urăște.

Pentru o noapte, Grigore Pavlov a fost Dostoievski.

Grigore Pavlov

Când ne-am pus cortul pe plajă ne așteptam să vină peste noi poliția de frontieră, porcii mistreți, furtuna secolului… N-a venit decât Grigore Pavlov. Voia țigări.

Grigore Pavlov a apărut din stufăriș. Printre boscheții de la marginea plajei sunt pitite nouă căsuțe albe, cu acoperiș roșu și geamuri termopan. Guvernul a dat șapte milioane de lei ca să facă magazine pentru turiștii care vin la plaja virgină. Au trecut ani de-atunci și căsuțele au rămas goale, pentru că autoritățile nu s-au putut hotărî dacă sunt legale sau nu construcțiile pe care le-au ridicat deja.

Asta păzește Grigore Pavlov. Dac’-ar fi după el, i-ar băga pe toți în pizda mă-sii și s-ar întoarce la el acasă, în Sarichioi.

Da’ așa stă toată ziua într-una dintre gherete, fumează țigări de contrabandă și citește presa colorată. Nu pune multe întrebări, nu are expresia aia încruntată a neîncredere când îi povestim trăsnaia cu cortul și valurile înghețate, se bucură doar că mai vede și el oameni. Ochii lui sunt neliniștiți ca niște bălți pline de știucă.

Băieți, haidați cu mine, știu eu un bucătar, ne face o ciorbă de pește…” și pornim pe-nserate cu mațele ghiorțăind printre casele de lemn. Dar bucătarul nu-i acasă, sau nu există deloc, mă gândesc în timp ce batem cu palmele în geamuri stinse.

soulina207

Supa se transformă în bere la un birt de lipoveni, cu lambriuri murdare și un fel de cârpe ca perdele. Trebuie să-l înveselim pe Nea Grigore, nu se poate așa, hai cu el în barul de metale!

Gașca de studenți, artiști și mardeiași e la post, cu câte-o cană de vin care s-a ieftinit la 2,5 lei, pentru că barmanița (nevasta polițistului și o frumusețe locală, cică) n-are destul fiert și toarnă mai puțin. Tragică-i soarta Sulinei, gâl-gâl, da’ frumoasă mai e!

Un metalist blond, cu nume de grec, propune să ieșim pe străzi și să bântuim prin cotloanele urbei cosmopolite, așa că dăm buluc pe ușă, cu Grigore Pavlov cu tot. “Băi, voi sunteți OK, da’ moșu’… care-i treaba cu moșu’, trimite-l la culcare“, vin băieții pe rând să ne mormăie în timp ce ne deplasăm pe trotuarele alunecoase.

Nu, cum așa?! Nea Grigore e tovarășul nostru, unde mergem noi merge și el“, insistă Gică și lipoveanul rămâne cu noi, vesel de parc-a dat în mintea puștanilor. Numai iarbă nu vrea, trage doar din Golden Gate-uri ștanțate cu Smoking kills.

soulina274 copy

Un parc devastat, în beznă, două cercuri de bagabonți ca un semn al infinitului pe care circulă  două jointuri, eu în centrul ∞-ului, inspirăă, uită-te-n sus, fixează Steaua Nordului, înghite minuscincigradelee.

O horcăială de tutun la urechea mea. Nea Grigore Pavlov se foiește și șoptește tremurat, cu accent rusesc: “Băieți, ascultați-mă bine. O să ia și pielea de pe voi…

Vorba asta îmi toarnă smoală peste ochi și-mi trage pământul înghețat de sub picioare. Nu știu cum n-am văzut asta până acum, sunt în Demonii de Dostoievski, niște duhuri rele au intrat în noi și-o să ne ducă, rând pe rând, la pierzanie.

Odată cu groaza, mă pătrunde o îmbărbătare rusească – dacă vine pizdetzul, o să-l duc până la capăt. În jur se-aud numai comploturi periculoase, împinge pieptul înainte, inspirăă…

Hai la baba nuștiucare, spune cineva și lumea se montează ca și cum simplul fapt de a rosti un loc naște o destinație necesară. Ne descălțăm la intrarea într-o casă cu etaj, în care câțiva puștani beau vin și se mozolesc pe zdrăngăneli de chitară.

P1140332

Grigore Pavlov se trântește pe un fotoliu, lângă o tipă cu părul roșu, și intră rapid în atmosfera filatelică, poștim o sticlă de vin și ne afundăm, mă uit roată la toți cum devin niște fiare, mi-e frică să mă uit la mine.

Eu știu de ce ieșiți voi așa, doi câte doi“, îmi zice Pavlov. Ce?! “Vă futieț!” 

Da, oamenii ies doi câte doi și merg în camera de alături, unde singurul rotisor autorizat de foițe prepară tărâțe pe un desen cu Alice în Țara Minunilor, șșșșșșt, băi, că doarme baba, da, e o babă de 90 de ani în camera de-alături, prind din aer o informație, e chiar babușca lui Pavlov. Destinul mi se înfățișează clar: am venit aici cu un motiv.

Ce faceți aici, mă derbedeilor?!”  Se trântește ușa de perete. Aștept întâlnirea emoționantă între Pavlov și bunică-sa, dar Pavlov e țuști! pe ușă, sprinten ca un copilandru. “Eu v-am închiriat o cameră la patru oameni și voi sunteți 20? Afarăăă”, urlă baba vioaie, o tulim pe scări, împiedicându-ne în șireturi, cu botu’-n zăpadă.

_MG_6310

Hai în beci la bunică-miu!

Deja e viscol, s-a așternut zăpada care face ping-pong cu luminițele de pe stâlpi și ne arată calea spre-n jos. Mă trezesc într-o încăpere strâmtă, cu borcane și damigene înșirate de-a lungul pereților, fiecare cu câte un furtun care duce la un scaun. Poți să bei din toate fără să te ridici. E ca și cum ai cânta la flaut și-n loc să sufli tragi. Iar în loc de iluminare spirituală te năpădesc vinuri, vișinate și țuici.

Țuica. O țuică mârșavă, ba limpede, ba tulbure, cu prune pe fund, pe care o bem, dracu’ știe de ce, cu sare și lămâie, o Soulaina Tequila otrăvitoare. Am apucat să-mi notez în carnețel cuvânt cu cuvânt o mărturie a unui supraviețuitor:

Are 12 copci pe coaie după ce a sărit de pe o clădire de patru metri pe plajă după ce a băut țuica lu’ Jax făcută de bunixu.

_MG_6278

Dăm spargerea în lada de zestre a unei fete. Oglinzi, argintărie, o solniță, discuri cu muzică populară care se înțepenesc în pickup la versul Și ne vom iubi, și ne vom iubii, și ne vom iubiii, și ne vom iubiiii, în timp ce doi demoni repuiesc niște chestii îngrozitoare, de parcă ar sorcovi la porțile iadului. Vocile tuturor se unesc într-un vaiet, trebuie să respir aer rece, deschid ușa, inspirr, mă prăbușesc cu fățăul direct în zăpadă și botez vița de vie a bunicului.

Mă trage înapoi în casă un vlăjgan, paznic la cluburi de prin Agronomie, pe care l-am pălit cu un bulgăre magistral țintit către dinții lui, m-a blestemat și mi-a promis că-mi arată el mie, iar acum vrea pesemne să-mi prelungească agonia.

Înăuntru, victima țuicii nu mai are pantaloni, ne prezintă copcile de pe coaie pentru fact-checkin; un al rob al Domnului a ieșit de dracu’ știe unde cu o ditamai drujba; în sfârșit, negru.

soulina425

Mă trezesc departe, pe podeaua lui Grigore Pavlov. Ochii lui știucați mă fixează blând. Ai scăpat azi, dar blestemul e tot acolo. Pe ușa de temopan intră Gică și Viorel, desfigurați, plini de zăpadă, cu rămășițele unui cort dezosat și viscolul după ei. Hai, e ora cinci, pierdem vaporul!

Îmi strâng oasele-ntr-un sac de piele, mă-nham la un rucsac imens și pornim într-un marș inconștient de o oră prin viscol, cu fix atâta adrenalină cât să ajung la vapor, să mă prăbușesc pe o banchetă și să mâzgâlesc următoarele cuvinte în carnețel:

Pe de o parte, ne pare rău că plecăm – sunt atâtea lucruri pe care n-am apucat să le vedem ♬ Pe de altă parte, e mai bine așa – încă două zile și împodobeam cel mai cos-mo-po-lit cimitir din România cu trei bucureșteni fermecători.

P1140554

Epilog: Probabil că trebuia să fie o experiență transcedentală sau ceva, dar n-am mai făcut decât să borăsc într-un coș de gunoi și să leșin contemplând faptul că Gică avea într-un picior un adidas și-n celălalt un bocanc. Apoi am uitat Soulaina cu totul, credeam că-i un vis d-ăla, wtf. Apoi am recreat totul din poze, notițe și înregistrări. Aceasta se numește o exorcizare.

Foto: George Popescu și eu, pe ici, pe colo.

One comment on “Soulaina Dreaming. Cu cortul pe plajă de Revelion

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno