Triumf la bursa de pepeni

Un ARO ruginit, fără uși, gonește printr-un nor de praf încins, transportând doi bagabonți la bustul gol într-un furnicar de oameni pârliți de soare, care abia au timp să sară din fața lui. Remorca ARO-ului e plină de pepeni grăsani.

Când se mai limpezește aerul, apar în jur sute de ambarcațiuni punkiste și printre ele o mulțime de pirați ai prafului. Mad Max cu lubeniță.

În fiecare vară, de la începutul lui iulie, strada Caracal din Dăbuleni se transformă într-un târg gigantic, de unde pleacă mii de tone de pepeni în toată țara. Doi kilometri de ambuteiaj cu camioane care dau ture ca șacalii, la vânătoare de un preț mai mic.

Aici își joacă soarta dăbulenii. Dacă prețul rezistă, le cumpără copiilor apartamente-n Craiova. Dacă se prăbușește, mor de foame. Anul ăsta au dat lovitura.

E ca bursa de pe Wall Street, numai că în loc de cârnați de cifre ai o avalanșă de strigături. Și oamenii-s la bustul gol, nu la costum. Și au cuțite.

Haos, hărmălaie, sunt confuz în demența asta. Praful se lipește de mine, se amestecă cu transpirația și mi se scurge pe buze cu gust de zeamă de pepeni lăsați la soare. Picăturile se scurg în ochi și totul încet i n  e   ș    t    e.

O femeie cară într-o mână un sac de cartofi plin cu găini și-n cealaltă un cocoș imens, fără cap. “Nu-s moarte, sunt tăiate!“, strigă unuia cățărat pe un tractor.

Dintr-o camionetă ies pe geam niște picioare de blondă, ca-n filmele cu Route 66. Șoferul e bronzat ca-n California, are o bandană cu America și mestecă chewing gum în ritmul manelei din difuzoare. Încetinește la fiecare ambarcațiune cu pepeni trasă pe marginea drumului și-ntreabă – “Ia zi, cât e kila?!

E un duel psihologic. Vânzătorul nu răspunde din prima, își pune mâinile-n șold și aruncă numărul de parcă și-ar rupe din alocația copilului: 70 de bani! Camionagiul nici nu clipește, mână înainte. E ca o tortură. Cel mai puțin afectat pare un vlăjgan care stă tolănit pe acoperișul tractorului. El îmi explică mecanismele bursei:

“Speculanții sunt șmecheri – stau, se plimbă prin fața lor, îi lasă să fiarbă, mai vin a doua zi… La-nceput ies puțini vânzători, dai cu 1 leu 30. Negustorii pun și ei la vânzare 100-200 de lubenițe, tatonează piața. Se duce rapid prețul record.

Începe concurența – îți dau un leu și le iau eu pe toate? Mulți încep să negocieze «– Nu lași cu 90 de bani? – Las, ce să fac…». Tot timpul cedează unul…

60 de bani

Cine iese primul ia tot. Restul rămân să strângă firimiturile și se sabotează unii pe alții, spre bucuria speculanților care fac legătura cu mafia piețelor. Dacă vrei să vinzi tu într-o piață bună din București, trebuie să sari cu șpaga (1000 de €uroi, spun ei). Majoritatea au prea puțini pepeni ca să renteze. Așa că intermediarii scot, din câteva telefoane, cel puțin la fel de mulți bani ca producătorii care muncesc tot anul.

Nu pot să fiu și producător, și transportator, și vânzător, și economist!“, tună un tip cu șapcă I ♥ Sorento, primită de la producătorul francez de semințe. “Nu pot să stau să vând, eu tre’ să irig pământul, să știu cum să-l stropesc. Vrei să-mi iau dubă, să merg și pe tractor, să le iau și la cuțit? Ce sunt eu, Mafalda?!”

Cea mai tare chestie, spun toți, ar fi să-și facă o asociație, să pună produsele la comun și să vândă cu un singur preț. Poate chiar să-și facă un depozit cu cameră frigorifică, să nu li se strice în câteva zile marfa nevândută. Dar tot ei spun că e imposibil. Fiecare aduce motivele lui:

Noi nu suntem uniți, că n-avem cum să fim uniți; Terenurile sunt prea mici; Nu au încredere oamenii între ei; Dacă îți faci asociație, îți vin controale de sus etc, etc.

Astfel că piața românească e plină de pepeni din Grecia, deseori vânduți ca pepeni de Dăbuleni. Grecii au o climă perfectă pentru pepeni, ferme imense, utilaje șmechere, tot felul de subvenții și, colac peste pupăză, nici nu prea plăteau taxele vamale. Așa că intrau pe piață mai devreme și țineau prețul mic.

55 de bani

Anul ăsta s-au aliniat stelele pentru dăbuleni. Grecii au cultivat mult mai puțin, sunt în pragul falimentului, UE le-a tăiat din fonduri și, a naibii treabă, cei de la vamă au început să-i taxeze.

Negustorii mustăcesc un zâmbet satisfăcut. Profiturile sunt de două ori mai mari ca anul trecut. Cu fiecare tranzacție le-o iau în față grecilor.

Când bat palma cu un cumpărător, dăbulenii trag remorca pe un teren prăfuit, cât un stadion de fotbal, unde o cântăresc plină, o descarcă și apoi o cântăresc goală ca să afle câtă marfă au dat. Mutatul pepenilor dintr-un camion în altul e o treabă de forță și precizie. Dacă-i arunci cum trebuie, țopăie ca mingile de baschet. Dacă-i arunci un pic prea tare zbang! se crapă și ajung la cai.

50 de bani

Asta-i cea mai ușoară din treburile Dăbulenilor. Ei cumpără semințele din străinătate, după modelul grecilor, ca să iasă pepenii mai devreme, să fie mai mai rezistenți și arătoși. Dar pentru asta trebuie să aibă grijă de răsaduri ca de copiii lor.

Le învelesc rădăcinile-n plastic, scot apă nonstop cu motopompele și, prin niște instalații imense, picură la fiecare plantă. Cică cei din satele din jur își sperie fetițele «Dacă nu ești cuminte, te mărităm la Dăbuleni!». Oamenii ăștia muncesc de le sar capacele.

În fiecare zi se trezesc înainte să răsară soarele și merg la câmp să culeagă pepenii pe care o să-i vândă după-amiaza.

Florin, un tip tatuat cu un șerpălău, un balaur și Wolverine din X Men, e unul dintre cei care se mută de-a binelea pe câmp. Din martie până-n august stă într-o rulotă trasă sub niște copăcei care despart două câmpuri de pepeni.

Nu se simte singur. Ne arată un filmuleț porno pe ecranul minuscul al mobilului, apoi pune Bambi, doi ochi căprui. În apropiere e plin de plante de cânepă cu mugurii lipsă.”E ca-n western aicea!

Sâmbătă seara, tineretul dăbulean care-a muncit toată ziua la pepeni se spală, își pune hainele bune și se adună la CLUB ALCATRAZ – un stabiliment pe jumătate în aer liber, cu badigarzi la intrare, care-ți pun o ștampilă vizibilă doar în neonul lor fluorescent.

Suntem în Oltenia, la doi pași de luptele cu săbii din Craiova. Când colo, oamenii-s îmbrăcați decent și dansează timid ca la balul bobocilor. DJ-ul refuză să pună manele. Un tip din Pucheni și amicul lui, proaspăt întors din Afganistan, ne explică: “Mai facem bătaie, dar afară, să nu deranjăm lumea, că nu-i frumos!

Amândoi se ocupă cu pepenii. De fapt, pot să pariez că 90% dintre petrecareti au atins un pepene in ultimele 4 ore (inclusiv noi). Băieții se țin după noi până spre dimineață, dar nu să ne bată, ci să se asigure că suntem OK. Pornim spre casă.

Somnic în cimitir. Vânăm o lubeniță la 6 dimineața, lângă bodega din care ies clienții și bagă cuțitu’-n burlan. E un răsărit ca-n savană.

Patronul unei bodegi tocmai deschide porțile. Acum două zile, am băut până spre dimineață cu el și cu un vameș. Vameșul își mușca buzele de nerăbdare să ne povestească cum au început să taxeze camioanele cu pepeni de import, în timp ce dăbulenii învață să se miște abil în lumea piețelor. După câteva beri, răbufnește cu un rânjet:

“I-am futut în cur pe greci!”

PS: Reportajul ăsta e ilustrat cu pozele mele. Gică Fotografu’, tovarășul de drum, a făcut unele mult mai șmechere, pe care le puteți vedea în slideshow-ul ăsta.

3 comments on “Triumf la bursa de pepeni

  1. Pingback: polimedia.us/fain

Comments are closed.

filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno