Un profesor de la ţară, maestru internaţional în haiku

Eduard Țară

Eduard Ţară e doctorand în matematică, are doi copii şi predă la o şcoală de ţară dintr-o comună de lângă Iaşi. Viaţa de bugetar sărac l-a împins spre estetica orientală. Prins între obligaţii, ieşeanul îşi găseşte echilibrul în haiku.

Ieșeanul de 41 de ani a câștigat recent un mare concurs de haiku (poezie tradițională japoneză) organizat cu ocazia Summitului Japonia-UE, și a fost chemat la Ambasada Japoniei pentru o recepție oficială. A căutat patru zile prin Iași un costum care să i se potrivească cu silueta subțire, a venit cu trenul la București și a mers pe jos de la Gara de Nord până la ambasadă, cu costumul pe umăr. La reședința ambasadorului a vorbit, emoționat, în fața a zeci de personalități și diplomați și a primit marele premiu: o excursie în Japonia. Motivul e acest poem:

Deschizând o hartă
Petalele de cireş leagă
Europa şi Japonia.

La recepție, toată lumea l-a întrebat cum a ajuns să scrie un soi de poezie așa greu de înțeles pentru occidentali. Le-a răspuns astfel: “Matematica te solicită pe partea rațională. Ca să echilibrez cu ceva, eu nu m-am apucat nici de băut, nici de alte vicii. Decât să fiu bețiv, mă ocup mai degrabă de scrisul meu.” În spatele răspunsului modest, însă, e o poveste mai lungă.

Scria poeme prin noroiEduard Țară
Eduard Țară e un bărbat mărunt, tuns scurt, cu fața lungă și ochelari pe nas. Poartă o cămașă în carouri, cu două buzunare la piept, pline cu tot felul de hârtiuțe. De la distanță poți să-l confunzi cu un licean îndrăgostit. La prima vedere, doar părul încărunțit îl de gol că e, de fapt, profesor. Îl mai trădează și alte lucruri. Are pe calculator un tabel cu premii, ordonat meticulos după țară și locul obținut. În total, sunt 77 de premii din toată lumea, din America până-n Noua Zeelandă. În apartamentul sărăcăcios de două camere din cartierul Alexandru cel Bun din Iași, matematicianul poet îmi povestește cum a ajuns să înțeleagă poezia japoneză.

Lui Eduard Țară îi place mersul pe jos. Acum 15 ani, făcea naveta între școala de țară în care preda și locuința sa din Iași. Mergea două ore pe jos prin pustietate, prin locuri sălbatice în care rar întâlneai câte un om. Ieșea prin sudul Iașiului, urca un deal, trecea pe lângă câmpuri și livezi, apoi cobora la un iaz. Primăvara și toamna purta cizme de cauciuc din cauza noroiului. Iarna, iazul devenea un pod mare de gheață. Vara, se oprea câteva minute și contempla iazul, plopii înalți de pe margine, bâtlanii și păsările răpitoare și scria versuri. Drumul ăsta l-a apropiat de estetica orientală.

“Ce-o fi așa de greu?!”
Când a văzut prima oară un haiku, s-a gândit “Ce-o fi așa de greu? Dacă a avut ăla o idee și a băgat-o în trei versuri, pot face și eu asta”. S-a întâmplat imediat după revoluție, în martie ’90. Într-un magazin, i-a atras privirea o revistă micuță pe care scria Haiku și avea desenată în tuș silueta unui arcaș. Credea că-i ceva de arte marțiale. A cumpărat-o și a fost dezamăgit la culme când a aflat că-i vorba de un stil de poezie vechi din secolul 17. Dar i s-a părut ușor de făcut și, cum mai cochetase cu poezia (în liceu, a trimis poezii la revista Flacăra, dar a fost respins), s-a gândit să încerce.

Eduard Țară

Primele încercări de haiku i l-a trimis prin poștă lui Florin Vasiliu, redactorul-șef al revistei. De la el a aflat că nu orice are trei versuri e haiku.

Regulile unui haiku
Haiku e o poezie cu formă fixă: trei versuri de câte 5, 7 și 5 silabe, care trebuie să conțină un cuvânt sezonal, numit kigo (de exemplu, cireșul simbolizează primăvara). Poezia e compusă din două părți, despărțite de un kireji – o pauză de gândire marcată de obicei printr-o liniuță. Mai trebuie să mai aibă un cuvânt care să exprime eternul (harta, de exemplu) și altul efemerul (petalele de cireș). Plus alt cuvânt care să sugereze gingășie. Nu ai voie să folosești figuri de stil, abundente în estetica occidentală. Iar toată construcția trebuie să fie despre natură, despre patina timpului, despre finețea lucrurilor. Toate astea în 17 silabe.

“Haiku-ul te duce la însingurare”
Astea sunt regulile de suprafață, pe care oricine le poate verifica. Pentru că s-a gândit mai întâi la regulile superficiale, în primii 12 ani, Țară a reușit să scrie un singur haiku adevărat. Abia în 2002 a înțeles că mai importantă e filosofia din spate: “Ține de concepția de viață a unui călugăr zen. E ca o implozie, nu ca o explozie. Te face să reduci totul la un singur punct.” Matsuo Bashō, poetul care a creat haiku acum 350 de ani, a scris într-un poem că țârâitul greierului intră în stâncă. Așa e haiku-ul, spune Țară: “Te duce la însingurare. Stai detașat de toate și privești pur și simplu natura. Nu ieși cu prietenii la un chef.”

La un moment dat, s-a întrebat dacă nu cumva ce scrie el e împotriva creștinismului: “Meditația zen te duce la nimicnicie, adică la gol. În creștinism nu e nimic gol, totul e plin de lumină dacă ai speranță și credință. Dar poezia care mie îmi trezește o bucurie poate fi ceva rău? De-atunci am scris fără să mă mai gândesc la treaba asta, dar am avut grijă să nu spun lucruri ciudate tare.”

De-a lungul anilor, Țară i-a trimis lui Vasiliu peste 100 de poeme. În afară de unul, i le-a desființat pe toate. “Perioada asta e ca o apă tulbure. Ani de zile o lași să decanteze ca să-ți dai seama că e și apă limpede. Pentru mine, apa limpede a fost haiku-ul ăsta.” Poemul era asemănător celui mai celebru haiku al lui Bashō:

Vechea băltoacă –
Săritura broaștei
Zgomotul apei

“Eu mă gândeam în mintea mea infatuată «Tre’ să scriu și eu ceva cu broasca asta, ce poate să facă de-i așa celebră? Poate să sară într-o noapte pe imaginea lunii din apă. Să facă așa încât luna aia, care-i o iluzie, să se spargă în bucăți». A ieșit asta:

În urma broaștei
Un plescăit în apă
Și luna țăndări”

Eduard Țară

Florin Vasiliu a murit în 2001, fără să apuce să vadă vreunul dintre premiile lui Eduard Țară. Acesta a început să scrie cu adevărat în 2002, după ce și-a cumpărat un calculator. Atunci a putut să citească pe Internet toate poemele care câștigau concursuri și să vadă că sunt altceva decât credea el.

“Matematica mă ajută să fiu ordonat”
La început, ca să-și trimită poemele la concursuri străine, a apelat la un profesor de engleză care să-i traducă. Nu a câștigat nimic, așa că a hotărât să-și traducă singur toate poeziile.

Cu ajutorul mai multor dicționare de pe net, a dezvoltat un sistem prin care traduce într-o mulțime de limbi. A ajuns să scrie direct în engleză, franceză, portugheză, italiană și spaniolă, chiar dacă nu le cunoaște pe toate. “În dicționare mă uit ce fel de substantiv e, ce articol trebuie să-i pun în față… ca la matematică. Matematica mă ajută să fiu ordonat.” Așa a ajuns, de pildă, să trimită haiku-uri în norvegiană la un concurs polonez, care accepta poeme în alte limbi. Majoritatea poeților de haiku sunt izolați în limba lor. “În Brazilia se scrie haiku de 100 de ani, dar ei nu participă la concursuri pentru că scriu doar în limba catalană.”

Comunitățile de haiku sunt foarte strânse. ”Cel mai bun poet este citit de colegi, care-și spun în gând «Îmi place și îmi pare rău că nu l-am scris eu»” spune Țară. În România există asociații ca Societatea Română de Haiku și concursuri săptămânale pe blogul romaniankukai.blogspot.com, dar nu există un public real. Asta pentru că citesc haiku, în general, doar cei care și scriu.

“N-aș scrie fără un concurs în față”
Nu se poate trăi din haiku. Țară, cel mai premiat român, a băgat mai mulți bani în taxe poștale și de înscriere decât a scos din premii. De ce să se mai chinuie, atunci?
“Asta mă obligă să scriu! Oricum, pot să fac asta numai după 10 seara. Dacă deschid mai devreme calculatorul, se duce feciorașul meu la jocuri, fiica mea la Cleopatra Stratan și atunci eu rămân pe dinafară. De când a venit puștoaica mea cea mică, n-am mai avut vreme să fac absolut nimic.”

Fără concursuri nu ar scrie, la fel cum fără doctorat nu ar face matematică. “Profesia nu înseamnă matematică, înseamnă supraviețuire. De asta m-am apucat de doctorat, e o chestie de creație și aici se aseamănă cu haiku.”

Eduard Țară

“Matematica mă bagă într-un univers, iar ca să mă echilibrez mă mut în altul”
În ’87, după ce-a terminat liceul, tatăl i-a spus că filosofia și istoria sunt schimbătoare: «Băi băiete, apucă-te și învață matematică și fizică, pentru că astea nu se schimbă niciodată!» își amintește Eduard Țară. Așa a făcut facultatea, a ajuns profesor și acum urmează să termine doctoratul. În lucrarea sa încearcă să demonstreze că există o legătură între reprezentarea grafică a permutărilor și teoria nodurilor. “Matematica mă bagă într-un univers, iar ca să mă echilibrez mă mut în altul – haiku. Și între astea două sunt familia, școala, ce-or mai fi.”

Nu vede vreun viitor în afara școlii. “Nu am nici o șansă! La 41 de ani, cu familie, cu copii, n-am nici o șansă să fac altceva. Numai dacă mă las de haiku.” Vrea, în schimb, să continue cu matematica reală și după doctorat. Și, în paralel, să scrie renga – poeme în lanț, fiecare cu câte 36 de strofe: câte un poem pentru fiecare lună din an, timp de 12 ani, “ca niște meandre ale unui râu”.

“Nici nu știu dacă se poate face treaba asta, dar eu vreau s-o fac”
La fel ca un haiku, viața lui Eduard Țară e plină de reguli și limite. Școala îi mănâncă timpul, copiii cer atenție și cheltuială. Salariul de profesor, proaspăt tăiat, a ajuns la 1200 de lei pe lună, iar nevasta, și ea cadru didactic, câștigă și mai puțin. Nu prea iese cu prietenii. Dar, la fel cum își găsește creativitatea între multele limitări ale unui haiku, între obligațiile vieții își găsește libertatea.

Modelul său e poetul Șerban Codrin, fostul drector al Centrului Cultural din Slobozia. Despre el spune că “este fantastic, genial! Noi, ceilalți, suntem ca și furnicuța care a dat peste o pietricică. El e ca un vultur care vede totul, face arhitectură din poezie”. Nu crede că ar putea ajunge vreodată la nivelul lui.

Despre matematică spune că nu e specialist: “vin de la o facultate la un nivel nu foarte ridicat”. Nu știe dacă își va demonstra vreodată teoria. Și nici dacă poate fi demonstrată.

Dar, în ambele cazuri, încearcă. “Nici nu știu dacă se poate face treaba asta, dar eu vreau s-o fac.”

2 comments on “Un profesor de la ţară, maestru internaţional în haiku

  1. Domnule Eduard,

    Multe felicitări pentru tot ceea ce faceţi! Sunteţi demn de admiraţie.
    Am o mică sugestie pentru haiku-ul din articol: ,,Luna în ţăndări”.
    Toate cele bune,
    Petru Dincă
    poezie.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno