Viaţa lui “Bălan Nicolae, cel mai inundat om din sat”

P1170216.jpg

Un sătean din Ceatalchioi și-a construit casa pe o limbă de pământ în mijlocul apelor care au rămas pe terenul lui după inundațiile din vara trecută. Șomer, rămas fără culturi, Nicolae Bălan a ajuns să fie braconier la el în grădină, pescuind noaptea cu plasele ca să aibă ce mânca.

Ceatalchioi e un sat la doar 12 km nord de Tulcea. Ca să ajungi acolo, trebuie să treci Dunărea cu bacul, apoi să mergi cu o mașină de teren pe un dig, printr-o pădure plină de copaci prăbușiți și înecați în apă. Așezarea cu vreo 400 de oameni de pe malul șerpuit al brațului Chilia e înconjurată de diguri ca o fortăreață.

În locul ăsta a vrut Ceaușescu să facă agricultură. A secat bălțile și a ridicat diguri, apoi a adus oameni din toată țara să pună porumb în cel mai tânăr pământ al Europei. Vara trecută, Dunărea a spart digul și a umplut satul ca pe o căldare. 80 de case s-au prăbușit, iar terenurile agricole au devenit iar bălți și mocirle. Aici l-am găsit pe Nicolae Bălan, tăind lemne pe malul apei, în fața casei. La doi metri de el e o barcă gonflabilă cu care ajunge la uliță. Lângă ea înoată un cârd de gâște. Pare că tocmai a venit apa și i-a inundat casa. Dar inundația a fost acum un an, iar casa e tocmai construită.

“Eram tractorist, aram pământurile. Acuma, pământurile-s sub apă”

“Bălan Nicolae, cel mai inundat din sat”, se recomandă. Are 42 de ani, poartă o geacă marca „Munhen”, are pe cap o bască și ține mâinile la spate când i se fac poze. Bălan e din Bacău, dar a lucrat 18 ani ca tractorist prin Deltă și a ajuns să se stabilească în Ceatalchioi. Când s-au restructurat posturile a primit ajutor de șomaj, apoi ajutor social, apoi nimic, pentru că primăria nu mai avea fonduri. Îi rămâneau, însă, terenul agricol din spatele casei și dreptul de a pescui. Inundația din iunie 2010 i-a acoperit culturile cu un lac plin de pește. Iar o ordonanță guvernamentală adoptată la începutul anului îi interzice să pescuiască la el în grădină.

„Eram tractorist, aram pământurile. Acuma, pământurile-s sub apă. La mine a venit primul. Eram la muncă. Vine soția lu’ șefu’ și zice «Băi băiatule, a intrat apa la tine-n casă!». Când vin, apa era pe la geam. Băiatu‘ ăsta mic se plimba cu un cauciuc de mașină, trăgea cu două scânduri la rame (vâsle). L-am luat repede și am scos ce-am putut din casă. Pe urmă am plecat la muncă înapoi. Am venit mai pe seară să scot găinile. Găinile pluteau toate prin apă, care înecate, care pe gard, care în copac. În două-trei zile a căzut jos casa, s-a înmuiat și-a căzut, că a fost făcută din chirpici.”

Așa s-a întâmplat cu zeci de case din satul acoperit de apă. Unii săteni au plecat, alții s-au instalat în corturi pe dig. Bălan s-a mutat cu cei doi copii și ce-a scos din casă într-un cort turistic de patru persoane.

Cum faci o casă în mijlocul lacului

“Eram în cort pe dig ca țiganii cu căruța, cu ceaune, aragaz, tot am scos. Băiatul mare s-a îmbolnăvit atunci la cap, avea tumoare, l-am operat la București. Acuma e la soacră-mea în gazdă, la liceu la Tulcea. Pe ăla mic l-a luat maică-sa cu ea în Italia, nu mai știu nimic de el, nici nu m-a mai sunat.”

Atunci a venit în vizită prim-ministrul Boc cu șalupa, iar televiziunile au filmat acoperișuri care ieșeau din apă și săteni care se plimbau cu bărcile pe uliță. Ajutorul de la stat a venit: cei cu casele căzute au primit materiale de construcții de vreo 7.500 euro și un plan de casă cu două camere. Când apele au început să scadă, s-au pus pe treabă. Dar pe terenul lui Bălan a rămas un lac.

P1170194.jpg

Primăria i-a oferit la schimb un teren de 500mp în altă arte. Dar pentru asta trebuia să cedeze terenul lui de 3000mp și să mute stâlpul de curent, treabă pentru care îi trebuiau 1400 lei.

După vreo patru luni, s-a mutat din cort în gazdă la un sătean și a hotărât să se apuce de casă pe terenul propriu. Singurul petec disponibil era un fel de insulă, unde puteai să ajungi cu barca din stradă sau prin grădina vecinului, pe o fâșie de noroi.

„Eu trebuia să mă apuc de construcție pentru că cimentul avea valabilitate trei luni de zile și se strica, se întărea. Am stat până m-a mai ajutat biserica cu niște bani să mă apuc de treabă. N-am mai așteptat să văd dacă se aprobă, era iarna deja. Am turnat repede betonu‘, au mai sărit niște băieți de-aici, din sat, m-au ajutat, și uitați că am terminat.”

“Dau statul în judecată și cer cetățenie ucrainiană!”

Casa e scoasă parcă dintr-un joc de Monopoly pe care cineva a vărsat un pahar de apă. Are două camere mobilate din banii bisericii și-o bucătărie cu sobă de lemne. Bălan privește prin geamul termopan la balta din spatele casei și oftează: “De pescuit nu te lasă legea să pescuiești decât cu două undiți. Dacă pui o setcă te prinde și te amendează, ți-o ia și pe aia.”

P1170250.jpg

În timp ce-mi spune asta pe un ton domol, intră în casă vecinul lui și începe să tune: “Dau statul în judecată și cer cetățenie ucrainiană! N-am încotro. Mă mut la Izmail! Noi, pescarii, ne întâlnim pe Dunăre și discutăm. Știu cum e acolo!“ Constantin Teodoru, un pensionar de 61 de ani, spune că după inundații a ieșit la pescuit pe terenul lui inundat și au apărut imediat un elicopter și două șalupe după el. După ce mai discutăm o vreme, recunoaște că el și vecinul pescuiesc în continuare.

“Fac braconaj la mine-n grădină!”

„Din banii pe care mi i-a dat biserica jumate i-am dat pe materiale, jumate pe scule de pescuit. Mă duc noaptea și pun scule, iar dimineața, până să se lumineze, mă duc și le scot. Fac braconaj la mine-n grădină! La Dunăre ne aleargă cu șalupele, nu se pune problema să mergem.”

Teoretic, ceatalchioienii sunt săraci lipiți pământului. Practic, nu moare nimeni de foame. La birtul satului, mai toți ne-ntreabă dacă vrem niște pește. Și fiecare are câte o teorie despre cum trebuiau sparte digurile ca să nu vină apa direct peste case. Preotul îmi recomandă să-l întreb pe Daniel Paltenie, un tânăr care și-a luat licența în geografie la Constanța cu o lucrare despre Ceatalchioi și a lucrat o vreme la primărie.

Paltenie stă în celălalt capăt al satului, într-o baracă pentru sinistrați lângă o casă în construcție. După ce li s-a dărâmat casa și au primit materiale, el și tatăl lui au mai pus ceva cărămizi și au făcut o casă mai mare, cu etaj și mansardă, cococață pe niște piloni de beton. Tânărul explică ce s-a întâmplat și scrijelește cu o piatră pe pervaz felul în care comuniștii au secat bălțile de aici la începutul anilor ’80.

“În grădină la vecinu’, dai două rânduri de hârleț și gata fântâna”

După căderea comunismului, digurile n-au mai fost întreținute. La un cot, Dunărea a tot mușcat din malul românesc până a ajuns la dig și l-a rupt. Acum, peisajul din Ceatalchioi a revenit la cel de acum 40 de ani. Asta înseamnă că agricultura n-o să-și revină pur și simplu. “Acum, pânza freatică s-a ridicat foarte mult și nu mai e influențată doar de Dunăre. În grădină la vecinu’, dai două rânduri de hârleț și gata fântâna.”

P1170264.jpg

Ce-o să se întâmple, atunci, cu Ceatalchioiul? Satul a fost fondat la sfârșitul secolului 19 de haholi, un soi de ucrainieni. De atunci, a fost colonizat de două ori cu români din toată țara: o dată pentru pescuit, după Războiul de Independență, și încă o dată pentru agricultură, în comunism. Ambele activități sunt acum foarte incerte, într-un sat unde doar 10% sunt angajați.

“Singura soluție să se ridice un pic ar fi să ne creeze puțină infrastructură, ceva urme de civilizație – un drum ca lumea, alimentare cu apă. Să poți oferi unor eventuali turiști niște condiții minime de confort”, spune Paltenie. Dar, plimbându-te pe ulițele satului, vezi cum lângă mai toate casele tradiționale pescărești care au scăpat de apă se ridică paralelipipede din bolțarii statului.

2 comments on “Viaţa lui “Bălan Nicolae, cel mai inundat om din sat”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


filme xxx
filme porno
filme porno romanesti
filme porno
filme porno