Why do we speak English?

În liceu, vorbeam cu colegii mai mult în engleză. Ascultam muzică rock, vedeam filme americane, după ore mergeam la McDonald’s sau în skate park și ne simțeam ca o elită intelectuală. La un moment dat, am întrebat o prietenă: “Why do we speak English?”. Ea mi-a răspuns “Because we can express ourselves better.”

Foto: Feeder.ro

Atunci mi s-a părut un răspuns bun – ne exprimăm mai bine așa, suntem diferiți. Acum, engleza răbufnește din toate cotloanele Internetului, se aude la televizor și a coborât pe stradă, pe firme și reclame. S-a insinuat în mai toate discuțiile între tineri, de la vreun cuvânt în engleză fără echivalent românesc până la discuții întregi rupte din comediile americane.

Am început să pun la îndoială vorbele prietenei. Trebuie să fie mai mult de atât. Se spune că în limbă se ascunde spiritul unui popor. Asta înseamnă că devenim un fel de franciză de fast-food? Am hotărât să aflu de ce vorbim engleza și ce face ea din noi.

“Prietenii mei erau de-a dreptul exasperați”

Încep de la cel mai apropiat focar de englezisme: calculatorul meu, cu sistemul de operare în engleză. Cu el intru pe site-ul de socializare Facebook, pe care îl folosesc tot în engleză, deși are o versiune tradusă complet în română. Prietenii virtuali, aproape toți români, mă asaltează cu melodii englezești, articole din reviste americane și vorbe de duh cu care își descriu viața. În engleză, bineînțeles. Încep să-i iscodesc: de ce folosiți limba asta, oameni buni?

Delia a fost jurnalist de HR (human resources/resurse umane) și e o entuziastă vorbitoare de engleză. “Am început să învăț engleză încă din clasa a cincea. Prietenii mei erau de-a dreptul exasperați. Jucam volei și eu spuneam «pass the ball to me now» în loc să spun «dă-mi și mie mingea, pisi». Apoi, în liceu, am cunoscut o tipă care vorbea mult mai mult decât mine în engleză și atunci m-am relaxat. Toată faza a devenit un fel de criteriu de alegere a prietenilor. Simți așa când oamenii încep să se enerveze când văd că nu mă mai opresc din vorbit engleza. Și tu nu poți să renunți, chiar dacă te simți diferită.”

Olivia a lucrat în PR (public relations/relații publice) și vorbește cu prietenii în engleză. “Sufăr de o ușoară deformare dată de programul intensiv de engleză în cadrul căruia am studiat timp de 12 ani, unde vorbeam aproape numai în engleză. Și cei din cercul meu aveau același obicei. Mi se pare că sună mai bine dacă îmi ilustrez fraza cu câte o replică din vreun film sau un vers dintr-o piesă, care, străine fiind, nu au cum să sune mai bine în română și pace.”

 

“Nu cred că vocea mea ar suna bine în limba română : )”

Dacă fredonezi versurile unei melodii la modă, te trezești vorbind în engleză. Chiar dacă auzi, prin oraș, o piesă cântată de români, sunt șanse bune să nu faci diferența. Pentru că o bună parte dintre formațiile românești cântă în engleză. Am întrebat pe câteva de ce fac asta.

Urma e o trupă de rock alternativ care cântă din 2003 în engleză. “Ne-am dorit să putem expune muzica Urma și în afara plaiurilor natale, fără subtitrare sau traducători specializați”, spune vocalul formației, Mani Gutău. “Sună mai bine! Versurile le scriu mult mai ușor. În plus, nu cred că vocea mea ar suna bine în limba română : )”, îmi spune Marius Moise de la The MOOoD. “În zilele noastre, cunoașterea limbii engleze nu mai reprezintă apanajul mediului academic, ci un lucru obligatoriu pentru orice persoană care dorește să înțeleagă «pe ce lume trăiește»”, crede Maca, de la trupa Butterflies in My Stomach.

“Toată lumea crede că, dacă ai scris un SMS în trei cuvinte, ai spus totul.”

Mie nu îmi e clar pe ce lume trăiesc, dar vreau să aflu, așa că apelez la mediul academic. Pentru început, caut un apărător al limbii române. Merg la Facultatea de Litere, care-și are sediul în Palatul Universității, o clădire neoclasică veche de 150 de ani. Decanul facultății, Liviu Papadima, e îmbrăcat într-un pulovăr și stă la o măsuță din colțul unui birou spațios. Ascultă povestea mea din liceu, se gândește puțin, apoi îmi spune ce s-a întâmplat în secolul 19, în vremea în care se construia clădirea în care ne aflăm.

Atunci a avut loc re-romanizarea limbii române, adică s-au făcut importuri masive din limba franceză. “Asta a învigorat limba”, spune Papadima. “Dacă nu ar fi existat acest import, cu tot ridicolul lui – cu Chirița, cu furculisioane – am fi vorbit o limbă ca în Republica Moldova.” Aflu cu surprindere că Vasile Alecsandri a început prin a scrie poezii în franceză. Alecu Russo și-a scris majoritatea textelor în franceză. La fel și Odobescu – cu toții au fost educați în franceză și au făcut eforturi conștiente să treacă pe română. Problema nu e că lumea vorbește în engleză, spune Papadima, ci că vorbesc tot mai neglijent. “Toată lumea crede că, dacă ai scris un SMS în trei cuvinte, ai spus totul.”

“Astea sunt fandoseli!”

Plec confuz de la Litere și mă îndrept spre Institutul de Lingvistică “Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. Ocolesc Casa Poporului și traversez, fugărit de câini, maidanul noroios care duce la o clădire parcă ruptă din palatul lui Ceaușescu. E monumentală, neterminată și aș jura că-i părăsită dacă n-ar fi termopanele și inscripția “ACADEMIA ROMÂNĂ”. La etajul 2, unde sunt birourile institutului, e beznă. E deja ora 17. Orbecăi pe holurile de marmură și disting, la lumina telefonului mobil, o inscripție: “Limba română ca expresie a culturii naționale”.

O găsesc, câteva zile mai târziu, pe Ioana Vintilă-Rădulescu, cercetător la institut. “Tinerii nu vorbesc englezește”, îmi spune ea, “ci un fel de argou presărat cu cuvinte care nu mai sunt predominant țigănești, ci englezești. Au ajuns la asta pentru că engleza e principala limbă de comunicare pe Internet, principala limbă a muzicii pe care o ascultă tinerii și a serialelor pe care le urmăresc la TV. E mai simplu să reproducă termenii pe care îi aud decât să le caute echivalentul românesc. Pe cei care țin la puritatea limbii române îi îndurerează, dar ar trebui să aibă înțelepciunea să înțeleagă că e vorba de niște teribilisme ale unei vârste, care se vor dovedi trecătoare.”

Mai tranșant e Alfred Bulai, profesor la catedra de sociologie de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative. “Astea sunt fandoseli, încercări de a atrage atenția, de a ieși în evidență. Fenomenul e valabil la adolescenți, după care se mai pierde această încercare de a epata.”

După tot periplul ăsta academic, merg la locul pierzaniei consumeriste: mall-ul. Văd un blockbuster la multiplex, apoi mă așez în food court și mănânc de la un fast food, în timp ce ochii îmi fug pe posterele care proclamă magia shoppingului. Situația îmi pare clară ca punguța cu cartofi prăjiți din fața mea: America e principala putere economică și culturală. E fântâna din care scoatem găleți de globalizare și ne adăpăm pofticioși.

Dar ce se întâmplă cu noi după asta? Ne scuturăm de România, cum face calul răpciugos al lui Harap-Alb după ce mănâncă jăratec? Sau ne trezim după ceva timp cu dureri de cap, ca după beția de Anul Nou?

Patapievici: “Periferia este introdusă în mainstream”

Există o instituție care se ocupă cu exportul de cultură românească: Institutul Cultural Român. Merg la vila cochetă din cartierul Kiseleff în care-și are sediul și aștept în secretariatul cu pereții îmbrăcați în lemn până când sunt poftit pe o ușă pe care scrie “Președinte Horia Roman Patapievici”. Vreau să aflu ce cultură exportă România după ce e îndopată cu America. “Exportăm rezultatul acestei asimilări”, spune președintele ICR, “rezultatul acestei grefe pe un mediu cultural românesc”.

Patapievici stă la birou fără papion și ochelari, înconjurat de cărți. Un ceas cu pendulă bate gongul la fiecare sfert de oră. Îi spun nelămurirea mea din liceu. “E un fel de slang”, îmi răspunde, “un dialect de identificare pentru tineri. De exemplu, indie, out of the closet, hipster, astea sunt cuvinte de identificare în interiorul unei comunități restrânse. Pentru că tinerii de astăzi sunt foarte vizibili (în secolul 19 nu erau vizibili, oamenii maturi erau vizibili), pentru că toate televiziunile se dau în vânt în a arăta că sunt în pas cu ce clocotește în subterana societății, vedem la televizor asta. Există un mecanism în societățile postmoderne prin care periferia este introdusă în mainstream.”

Limba română e flexibilă, dar conservatoare

Scenariul cu engleza nu e nou. S-a întâmplat de multe ori, de-a lungul secolelor, cu mai multe limbi. “Limba română este o limbă care importă ușor, este o limbă foarte flexibilă, care corespunde cu o mare deschidere culturală”, spune Patapievici.

Adică românii adoptă rapid expresii din limba la modă, dar o abandonează la fel de repede imediat ce alta îi ia locul. “Deși fondul lexical se înnoiește, limba română se păstrează remarcabil de uniform răspândită și rămâne în datele ei fundamentale, cu structură latină și un lexic covârșitor latin. Prin urmare, nu am nici un fel de emoție legată de stricarea limbii – pentru că există, dacă judecăm din perspectiva istoriei, un foarte bun conservatorism al limbii române, care știe ea ce să păstreze.” Adică un fel de «apa trece, pietrele rămân». Pietrele suntem noi.

«Te lov-esc tare de tot»

Deși la nivelul mai multor generații influența asupra gândirii oamenilor e neglijabilă, lucrurile arată mai rău dacă privim doar la generația de acum. “Este o simplificare enormă a comunicării, care induce o sărăcire a psihologiei. Atunci când expresia sărăcește, chiar dacă inițial sufletul este bogat, el va sărăci pe termen lung pentru că nu se mai poate exprima. Filmul comercial american de astăzi gâtuiește tendința naturală a sufletului de a fi bogat în expresia lui.” Îmi povestește că a văzut pe Facebook o tânără care scria «Te lov-esc tare de tot». “Asta are repercursiuni mortale asupra iubirii. Adolescenții nu mai știu să iubească. Ei au sentimentul de iubire în mod genuin, așa cum îl aveau toate generațiile. Dar, când el se exprimă sub forma de «te lov-esc», s-a terminat.”

“Dacă îmi vine să plâng, dar nu vreau, atunci le zic în engleză.”

Angela e o colegă de liceu care studiază acum neuroștiințe la Universitatea Columbia din New York. “Când vorbesc sau scriu despre sentimente în engleză, am senzația că alunec în clișee”, îmi scrie pe Facebook. “Poezia nu am fost niciodată în stare să o înțeleg ca lumea în engleză fără un efort serios. Pur și simplu, avem o limbă care mi se pare mult mai inventivă când vine vorba de a lua o stare sau un sentiment și a-l descrie într-un mod nou, sau un mod care mi se potrivește mie ca ființă.”

Ada e altă colegă de liceu, care a ajuns acum în Anglia, la Cambridge. “Îmi e uneori mai ușor să zic în engleză lucruri foarte emoționale și cumva greu de zis, pentru că sună un pic mai detașat. Dacă îmi vine să plâng, dar nu vreau, atunci le zic în engleză.”

Olivia e încă în România, dar la fel de pătrunsă de limba engleză. “De multe ori am folosit vorbitul în engleză ca pe un mecanism de apărare. Mi-e mai simplu să mint în engleză. Declarațiile pompoase sunt mai ușor de făcut într-o limbă care nu e a ta, deci nu sună chiar așa real. Am spus de sute de mii de ori “i love you” din primele săptămâni și doar de zeci de ori că “te iubesc”, și asta după ceva vreme. Rostite în limba ta, lucrurile sună mult mai grav. Șoptite sau urlate în engleză te duc puțin în film, în muzică, undeva unde ai vrea să fii, dar nu ești încă, dar te poți prosti puțin…”

Așa am descoperit răspunsul la întrebarea pe care i-am pus-o colegei din liceu. Why do we speak English? Pentru că ne era teamă să vorbim românește.

Comments

  1. Andrei says:

    Felicitări și pentru articolul ăsta! :) Mi se pare că acoperă într-un mod interesant un fenomen cât se poate de actual. Tonul este unul moderat și este de apreciat. Nu îmi plac oamenii radicali care apără cu obstinație limba română, cei care atrag atenția la orice mic derapaj. Astfel de oameni pierd din vedere principalul scop al unei limbi, anume acela de a comunica.

  2. Mishu says:

    Frate suntem romani !! ne putem exprima extraordinar de bine si in romana !

  3. Gabriel says:

    Mi-ai deschis ochii. Multumesc pentru asta.

  4. margot says:

    Genial!
    Rad cu pofta!
    O sa devin un stalker.
    You rock my world!

  5. discutia asta despre limbaj, ca organism viu care se schimba odata cu schimbarea societatii, este foarte binevenita.

    felicitari pentru investigatiile facute si timpul acordat. dau multa greutate articolului.

    am avut o discutie asemanatoare la un momnet dat, legat tot de limbaj si comunicare.
    http://www.ochiade.blogspot.com/2010/12/concert-simptomic.html

    numai bine

  6. Anca says:

    Cred ca este vorba mai mult de o “moda”, pe care ultimile generatii au luat-o foarte in serios se pare. Exemplele pe care le-ai dat mai sus pot sa ajunga sa se intaleaga intr-o oarecare forma din cauza ca sunt persoane care studiaza in afara tarii sau ajung sa vorbeasca mai multa engleza decat romana din cauza profesiei, dar o alta mare majoritate vorbesc romana- engleza din pura placere. Cred, de altfel, ca suntem niste mari indragostiti ai americanilor si ceea cei inconjoara.

  7. kafka says:

    The Romanian Stockholm Syndrome.

    In politica se foloseste destul de des, termentul de: “sfera de influenta politica”. In limbaj liber eu numesc asta colonizare. Defapt vorbim engleza pentru ca Romania este mereu colonia unui imperiu. Uneori intr-un mod evident atat geografic, cat si politic, asa cum este cazul ocupatiilor Romane atunci cand populatia daca a fost convertita sa vorbeasca limba latina sau in cazul ocupatiei Austro-Ungara atunci cand populatia Ardealului s-a maghiarizat atat ca limba cat si ca traditii. Alte ori nu intr-un mod atat de evident si de ostentativ cat sa ai stragul tarii in cauza pus pe casa poporului, dar destul cat sa o stii, daca ai curiozitatea sa studiezi istoria acestei tari. Spre exemplu in perioada Regatului Romaniei( Carol 1 de Romania, primul razboi mondial) romanii erau francofoni. Anul1859 este un moment favorabil tarilor noastre, fiindca Rusia cedeaza, iar reprezentantii marilor puteri se intrunesc la Paris in 1858 si hotarasc sa permita Principatelor Romane sa se uneasca (propaganda tineretului nostru in Occident aducea acum roade), insa cu conditia sa aiba doi domnitori si numai cateva institutii comune la Focsani; era o combinatie federala destul de ciudata.Romanii se plang lui Napoleon al IIIlea al Frantei care, cu greu, o convinge pe regina Victoria a Angliei sa faca presiuni asupra sultanului ca alegerile sa fie anulate. La atentionarea reginei Victoria, Sultanul accepta imediat, presiunea militara venind si din partea Frantei, si alegerile reincep in Moldova, iar de data aceasta dau o majoritate covarsitoare unionistilor. De aici si deschiderea subita catre occident, in mod special catre Franta. In mod clar amenintarea verbala a Angliei si a Frantei, ca otomanii sa ia laba de pe noi a insemnat in sine ca ei ne erau acum noii stapani. Sa nu il uitam pe Caragiale si ale sale pamflete la adresa noilor imbogatiti, ce apar mereu atunci cand se schimba sferele de influenta, mai pe scurt parvenitii: “apropitari”, “cherestegii”, “căpitani în garda civică”.
    A urmat perioada interbelica in care alianta cu Franta si Anglia pierde teren in fata influentelor Germaniei, atat ca tara, cultura cat si ca limba asupra Romaniei devine din ce in ce mai evidenta.
    Acordul de neagresiune semnat imediat între Hitler şi Chamberlain a fost urmat pe 6 decembrie 1938 de cel francez semnat de Ribbentrop cu Bonnet la Paris.
    Churchill, în faţa delirului lui Chamberlain că „acordul însemna pacea pentru epoca noastră” a declarat că „Munchenul e un dezastru”. Şi a avut dreptate.
    Şi Iuliu Maniu a avut dreptate când în acea perioadă tragică pentru Cehoslovacia, vedea pericolul ce ne ameninţa şi declara:

    „…Guvernul acesta trebuie să plece neapărat si să vină un regim democratic de partid, sau format din mai multe partide, dar pe bază democratică, căci altfel ni se ciunteşte ţara. Soarta României se va decide la conferinţa celor patru mari puteri. Două din acestea, Itali si Germania, vor susţine interesele Ungariei. Totul depinde de măsura în care Franţa şi Anglia se vor angaja pentru noi. Ori aceste două mari puteri nu se vor expune pentru o ţară cu regim asemănător celui din Germania, si a cărui politică externă nu reprezintă nici o garanţie. Este în general cunoscut că toate guvernele personale ale M. S. Regelui gravitează către Germania.”

    Şi tot atunci, pe 13 octombrie 1938, Iuliu Maniu a făcut declaraţii ferme în legătură cu atitudinea lui politică în contextul politicii naţionale şi internaţionale:

    „Nu ştiu de câte ori să repet; eu sunt democrat convins şi hotărât în contra oricărei dictaturi. Sunt pentru acordarea de drepturi cât mai largi minorităţilor şi am condamnat întotdeauna politica şovinistă a guvernelor liberale şi aşa zis naţionaliste. Sunt hotărât pentru o politică alături de Franţa şi a aliaţilor noştri istorici în contra expansiunii germane. Am declarat toate acestea, în legătură cu atitudinea mea faţă de fosta organizaţie Garda de Fier, chiar la procesul lui Codreanu.”

    Asupra felului cum vede o schimbare politică a României a răspuns cu aceeaşi francheţe ce l-a caracterizat toată viaţa:

    „Pentru a se ajunge în România la democraţie, în primul rând trebuie să se ajungă la un lucru: trântirea guvernului dictatorial al M. S. Regelui şi constrângerea lui de a instala un regim absolut constituţional. După ce vom fi realizat aceasta atunci va veni rândul să ne socotim cu Garda de Fier. Eu nu sunt nici comunist, nici social-democrat şi nici gardist. Eu sunt naţional-ţărănist cu convingeri democratice în contra oricărei dictaturi. Condamn atât dictatura fascistă cât şi dictatura comunistă şi dictatura regală. Acum avem o dictatură a M. S. Regelui.

    După ce voi trânti această dictatură voi avea eu grijă să nu se instaleze o alta nici gardistă, nici comunistă. Dar până atunci de ce să fac eu actualei dictaturi plăcerea să mă lupt cu gardiştii, cu comuniştii sau cu social-democraţii, în loc să concentrez toate forţele şi toate simpatiile faţă de mine şi în contra actualei dictaturi. Nu, această plăcere nu o fac guvernului.”

    Punând pe acelaşi plan comunismul cu fascismul din punct de vedere al aplicării lor prin metode dictatoriale, a făcut deosebirea dintre acestea spunând:

    „În ce priveşte politica externă, eu am fost primul care am susţinut că trebuie să trăim în relaţii normale şi chiar prieteneşti cu Uniunea Sovietică. Astăzi nu ne leagă însă nici un pact de ea şi nu avem nici o obligaţie. Legături de alianţă nu avem cu această ţară decât prin irtermediul Franţei. Marea noastră aliată este Franţa şi prietenii ei sunt şi prietenii noştri. Noi nu ştim ce s-a întâmplat de fapt la Munchen, s-ar putea ca în urma celor discutate acolo relaţiile dintre Franţa şi Rusia să se fi schimbat. Atunci cum o să luăm noi o hotărâre alături de Rusia şi eventual contra Franţei? Pentru noi nu se pune problema să fim alături de Germania sau alături de Rusia. Nici cu una, nici cu alta, în caz de război Franţa ne va apera, iar în caz de pace şi de tratative diplomatice alături de ea ne vom susţine interesele. Ori pentru aceasta este necesar ca România să ducă o politică fermă şi deschisă alături de Franţa.

    Atitudinea noastră faţă de Germania şi Rusia trebuie să depindă exclusiv de aceea a Franţei. Nu se poate în nici un caz practica însă politica actualului guvern care vrea să fie şi cu Franţa şi cu Germania.”

    Iuliu Maniu, care-l descifrase bine pe Carol al -II-lea era convins de pericolul ce-l reprezenta pentru ţară şi ducea o luptă permanentă contra lui, chiar în momentul când pe plan internaţional se întrezăreau manevrele occidentalilor de a se apropia, sau a calma pe Hitler, în vara anului 1938, când după îndepărtarea lui Goga de la putere, spiritele în Anglia se mai calmaseră iar presa britanică nu se mai interesa de viaţa particulară a regelui nostru, Iuliu Maniu a dat un interviu ziarului „Daily Express” foarte violent la adresa celui ce batjocorea viaţa politică. Ministrul de externe, lordul Halifax, a intervenit pentru ca acest articol să nu apară.

    Încercând să reducă liderii opoziţiei la predicatori în deşert, Carol al -II-lea se pregătea pentru o excursie în apusul Europei spre a tatona „piaţa economică” în vederea plasării grâului şi petrolului între Anglia şi Germania, contracarând intenţia celor două mari puteri, care se declaraseră interesate făţiş în egală măsură de soarta Poloniei şi României, obtinind acordarea garanţiilor din primăvara anului 1939.

    După Munchen, Germania socotea datorită noilor relaţii cu Apusul, că a sosit momentul „adevărului” pentru o apropiere directă de Bucureşti, fără ascunzişuri, incitând chiar la concurenţă valutară asupra solului şi subsolului românesc, pe cei ce s-ar mai fi lăsat tentaţi de bogăţia de la gurile Dunării.

    Pericolul munchenez l-a făcut pe Iuliu Maniu să reacţioneze imediat şi înainte de a pleca în excursie Carol al-II-lea, să i se adreseze pe 7 noiembrie 1938 printr-un memoriu:

    „…Revendicările germane faţă de Cehoslovacia, la cari s-au alăturat Polonia şi mai, ales Ungaria, precum şi metodele prin care se caută a fi impuse, arată pericolul 1a care şi România poate fi expusă, căci ele sunt îndreptate contra tuturor statelor ce cuprind în graniţele lor minorităţi etnice… Atitudinea luată faţă de criza cehoslovacă de către Anglia şi Franţa a putut găsi o justificare, nu numai în dorinţa firească a se menţine pacea, dar şi în lipsa de unitate şi de coeziune, de care a dat dovadă Mica înţelegere în acelaş timp.
    ICarol al 2 lea în anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost obligat de opoziție să abdice în favoarea administrației pro-germană a generalului Ion Antonescu și în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia.
    Perioada in care influenza Germaniei asupra Regatului Roman este evidenta si la fel ca in cazul oricare alte colonizari anterioare, romanii o accepta ca pe noul “trend”.
    Pierde Germania razboiul, evident vine influenta Rusiei. Am uitat sa spun ca mereu in scoala se invata limba tarii in a carei sfera de influenta politca ne aflam, sub Carol 1 franceza, sub Carol al 2 lea se invata limba germana in scoala, sub rusi se invata limba rusa in scoala sau moda timpului sa mergi la studii acolo (Paris, Munhen, Moscova, etc)
    Din 1945, a intrat în sfera de influenţă sovietică, România nu a mai putut desfăşura legăturile tradiţionale de politică externă avute în perioada interbelică.

    Prin tratatul de pace, semnat la Conferinţa de la Paris, la 10 decembrie 1947, recunoştea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar consfiinţea şi juridic ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către U.R.S.S. România a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1955.
    După al Doilea Război Mondial, U.R.S.S. a impus României orientarea politicii sale externe mai cu seamă către Est şi restrângerea relaţiilor cu lumea occidentală la minimum.

    România avea aceeaşi poziţie faţă de evenimente cu cea a U.R.S.S. şi a lagărului comunist.

    Statul român a devenit, în 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizaţia economică a ţărilor comuniste, C.A.E.R.), cu sediul la Moscova, şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, creată în 1955, alianţa militară a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice, opusă N.A.T.O.

    Abia la câţiva ani după moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a început să promoveze o politică de distanţare faţă de U.R.S.S., mai ales după 1958, când trupele sovietice au fost retrase din România.

    Însă nu s-a pus niciodată problema să fie părăsite C.A.E.R. şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia.

    România s-a pronunţat, în anul 1964, pentru limitarea amestecului sovietic în treburile interne ale altor ţări comuniste, pe fondul neînţelegerilor dintre sovietici şi chinezi. Tot în 1964, România a condamnat şi planul Valev, de integrare economică a ţărilor socialiste, prin care se propunea ca zone din sud-estul României, nord-estul Bulgariei şi părţi din U.R.S.S. să se specializeze în producţia agricolă .

    Ţara noastră a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democratice din Occident, pentru a importa tehnologie necesară industrializării.

    Politica externă a României în perioada destinderii şi a coexistenţei paşnice.

    Rezolvarea crizei rachetelor sovietice din Cuba (1962), care adusese omenirea pe marginea conflictului nuclear a fost urmată de o perioadă de destindere în relaţiile internaţionale şi de coexistenţă paşnică între ţările cu sisteme social-politice diferite (comunist şi democratic).

    În această etapă, România, după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în 1965, a continuat politica începută în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de distanţare de linia sovietică, dar de menţinere în tabăra comunistă.

    Statul român a continuat să-şi extindă colaborarea cu statele occidentale şi a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania (1967). Conducătorul român a efectuat vizite în diferite ţări, precum S.U.A., Franţa, Republica Federală Germania, Marea Britanie etc., iar mulţi şefi de stat (Charles de Gaulle preşedintele Franţei, Richard Nixon, preşedintele S.U.A.) au vizitat România.

    Nicolae Ceaşescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales după ce, în 1968, conducerea României a condamnat intervenţia militară a armatelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, pentru a înlătura conducerea comunistă adeptă a unor reforme interne.
    Dupa 1968 Romania prinde o fereastra scurta, in care romanii nu se afla sub influenta nici unei tari si in mod placut chiar suntem curtati de mai toata lumea (China, Anglia, America).

    România a devenit membră a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, din 1972, şi a semnat, în 1975, Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki.

    În anii ’80, schimbarea climatului politic internaţional (mai ales după 1985, când Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S.), deschiderea dialogului Est-Vest, dar şi politica internă rigidă şi abuzivă promovată de Nicolae Ceauşescu, au dus la izolarea României pe plan extern. Abia după 1989, statul român a putut relua legăturile normale cu statele occidentale.

    În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independență față de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deși departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceaușescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceaușescu” se construiesc Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuințe. În ultimă instanță, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În 1982, veniturile comerțului exterior al României au scăzut cu 17% față de anul precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată.[41]

    Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării ia calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.[42] Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată și sunt vândute de obicei în pierdere, la prețuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, așa că oamenii de rând sunt bucuroși atunci când pot cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative.

    Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în primăvara lui 1989[necesită citare], cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Ceaușescu urmărea organizarea unui referendum prin care să se introducă în constituția României interdicția de a contracta împrumuturi externe. Pentru a evita deprecierea leului, Ceaușescu a continuat exporturile excesive, acumulând aur în Banca Națională. Se spune totuși că Ceaușescu, ar fi avut de gând să facă leul convertibil încă de prin anii ’70, deci cu aproximativ 30 de ani mai devreme față de când acest lucru s-a înfăptuit.
    Ceausescu devine obsedat de idea, ca Romania trebuie sa returneze toate datoriile externe pentru a scapa de presiunea vestului asupra sa, ceea ce in mod evident infometeaza poporul.
    In fine vine 1989 cade zidul Berlinului, se dizolva URSS, Ceausescu este impuscat si Romania devine “libera”. Se liberalizeaza preturile, cum revolutia a fost mai cu o mana de la rusim, mai cu o mana de la Europa de vest, mai cu o mana de la americani, acum incepe lupta pe cine va coloniza Romania. Franta castiga intai teren si toata presa vorbeste despre cutura si istoria francofona a Romaniei.
    “De aproape patru secole, poporul francez ofera celorlalte popoare ale lumii, in special celor europene, prin literatura, ideile, conceptiile, tendintele si aspiratiile sale, numeroase modele demne de urmat. Se pare ca aceasta influenta a avut cele mai puternice efecte in Romania intrucat, in aceasta tara, ea a reusit sa modeleze profund modul de gandire si chiar sensibilitatea unui intreg popor. Aceasta influenta este in prezent usor de recunoscut atat in spiritul romanilor, in politica, legislatia si beletristica din Romania cat si in modul de organizare si functionare a administratiei publice romanesti, a invatamantului si a vietii sociale din Romania, dar mai ales in statutul privilegiat al limbii franceze in liceele si universitatile Romaniei” Nicolae Dragulanescu, «La Roumanie francophone» (1994).

    Romania a intrat in Francofonia institutionala in noiembrie 1991, cu statut de “observator”, la cea de-a IV-a Conferinta a sefilor de stat si de guvern ai tarilor avand in comun utilizarea limbii franceze, de la Paris (Chaillot). In decembrie 1991, Romania a dobandit statutul de “observator” si in cadrul Agentiei de Cooperare Culturala si Tehnica.
    In octombrie 1993, la cea de-a V-a Conferinta a sefilor de stat si de guvern ai tarilor avand franceza in comun (Mauritius), Romania a fost primita cu statut de membru cu drepturi depline, fiind aleasa printre cele 11 tari constituind Comitetul de Reflectie, comitet care a avut ca principal scop elaborarea unei reforme institutionale a Francofoniei. In decembrie 1993, la Conferinta ministeriala de la Bamako, Romania a devenit membru cu drepturi depline si in cadrul ACCT, moment de la care este direct implicata in activitatea si programele organismelor Francofoniei institutionale. Incepand din 1993, Romania a participat la toate Conferintele Ministeriale la nivelul ministrilor Afacerilor Externe, precum si la o serie de Conferinte Ministeriale specializate: cultura, mediu inconjurator, probleme ale copilului, educatie, tineret si sport, justitie, autostrazile informatiei etc.
    In 1994, Romania a aderat la Conventia privind Agentia de Cooperare Culturala si Tehnica (titulatura actuala este “Agentia Interguvernamentala a Francofoniei? – AIF), prin Legea nr. 118 din 9 decembrie 1994. In acelasi an a fost creat, la Bucuresti, Consiliul National Consultativ al Francofoniei, al carui presedinte este ministrul Afacerilor Externe. Din decembrie 1994, Bucurestiul gazduieste sediul Biroului Regional pentru Europa Centrala si de Est (BECO) al Agentiei Universitare a Francofoniei (AUF) – operatorul specializat al Francofoniei pe probleme de invatamant superior si cercetare.
    In 1990 limba franceza este reintrodusa in scolile din Romania.
    Avansul luat de Franta ca influenta asupra Romaniei se pierde foarte usor in fata influentei Americii asupra Romaniei odata cu venirea guvernului Ciorbea in 1996.
    Anul 1996 este si anul cand limba engleza se introduce in scoala.
    De atunci ne aflam sub sfera de influenta americano-britanica, desi evident exista si o sfera de influenta europeana asupra Romaniei.
    Cu toate ca multi oameni vor crede ca ” tin partea cuiva” in toata aceasta polologhie a istoriei Romaniei si legatura influentelor lingvistice asupra tarii noastre, eu personal nu am nici un cal in aceasta cursa. Ma trag dintr-o familie de conti Austro-Ungari(imperiu) corciti cu nemti(regalisti) veniti aici pe vremea lui Carol 1, ce s-au corcit mai departe cu romani, iar politic vorbind sunt socialist. Mai amestect de atat nu cred ca se poate sa fie un om.
    In cazul in care U.E si America nu se vor echilibra economic (ceea ce nu cred), urmeaza sa invatam limba chineza in scoala.
    Nu stiu daca faptul ca mereu vorbim limba celor ce ne “influenteaza politic” este o rusine sau nu, dar este parte din istoria noastra. Daca te uiti la istoria limbii romane, asta este in sine limba romana un amestec al tuturor limbilor ce au locuit, trecut si invadat aceste meleaguri. Si faptul ca refuzam sa ne vorbim propria noastra limba in favoarea altor limbi, ce sunt “la moda” in acel moment, personal cred ca tine de modul in care poporul roman se priveste. Cred ca avem o lunga istorie in care ne-am identificat mereu cu agresorul, un fel de sindromul Stockholm aplicat la nivel de tara. Mereu ne-am dorit sa fim noi cei ce au putere, cei ce agreseaza. Din pacate istoria atat din punct de vedere geografic cat si din punct de vedere politic nu a tinut si nici nu tine cu noi si aceasta lipsa de potenta si de reactie (noi nu suntem un popor reactar asa cum sunt francezii spre exemplu; noi nu iesim in strada si noi nu ne cerem drepturile), a creat resentimente ce nemanifestate s-au intors impotriva noastra, asa ca ne uram singuri ca popor, ceea ce ne face mereu sa ne identificam cu adresorul si asta ne face sa le adoptam mereu limba, viata si obiceiurile celor ce ne invadeaza. Mi-ar place sa cred ca am putea face pace cu noi si ca am putea creste chiar o coloana vertebrala, dar sunt cu mult prea cinic pentru a putea crede in asta. Doar stii vorba englezului “Scratch a cynic and you’ll find a disappointed idealist.”

    Sunt sigur ca am omis destule momente din istoria Romaniei in acest text. Dar morala textului nu este aceea de a da o lectie de istorie cuiva, ci doar de a consemna legatura dintre politic si limbile straine vorbite de acest popor.

  8. kafka says:

    The Romanian Stockholm Syndrome.

    In politica se foloseste destul de des, termentul de: “sfera de influenta politica”. In limbaj liber eu numesc asta colonizare. Defapt vorbim engleza pentru ca Romania este mereu colonia unui imperiu. Uneori intr-un mod evident atat geografic, cat si politic, asa cum este cazul ocupatiilor Romane atunci cand populatia daca a fost convertita sa vorbeasca limba latina sau in cazul ocupatiei Austro-Ungara atunci cand populatia Ardealului s-a maghiarizat atat ca limba cat si ca traditii. Alte ori nu intr-un mod atat de evident si de ostentativ cat sa ai stragul tarii in cauza pus pe casa poporului, dar destul cat sa o stii, daca ai curiozitatea sa studiezi istoria acestei tari. Spre exemplu in perioada Regatului Romaniei( Carol 1 de Romania, primul razboi mondial) romanii erau francofoni. Anul1859 este un moment favorabil tarilor noastre, fiindca Rusia cedeaza, iar reprezentantii marilor puteri se intrunesc la Paris in 1858 si hotarasc sa permita Principatelor Romane sa se uneasca (propaganda tineretului nostru in Occident aducea acum roade), insa cu conditia sa aiba doi domnitori si numai cateva institutii comune la Focsani; era o combinatie federala destul de ciudata.Romanii se plang lui Napoleon al IIIlea al Frantei care, cu greu, o convinge pe regina Victoria a Angliei sa faca presiuni asupra sultanului ca alegerile sa fie anulate. La atentionarea reginei Victoria, Sultanul accepta imediat, presiunea militara venind si din partea Frantei, si alegerile reincep in Moldova, iar de data aceasta dau o majoritate covarsitoare unionistilor. De aici si deschiderea subita catre occident, in mod special catre Franta. In mod clar amenintarea verbala a Angliei si a Frantei, ca otomanii sa ia laba de pe noi a insemnat in sine ca ei ne erau acum noii stapani. Sa nu il uitam pe Caragiale si ale sale pamflete la adresa noilor imbogatiti, ce apar mereu atunci cand se schimba sferele de influenta, mai pe scurt parvenitii: “apropitari”, “cherestegii”, “căpitani în garda civică”.
    A urmat perioada interbelica in care alianta cu Franta si Anglia pierde teren in fata influentelor Germaniei, atat ca tara, cultura cat si ca limba asupra Romaniei devine din ce in ce mai evidenta.
    Acordul de neagresiune semnat imediat între Hitler şi Chamberlain a fost urmat pe 6 decembrie 1938 de cel francez semnat de Ribbentrop cu Bonnet la Paris.
    Churchill, în faţa delirului lui Chamberlain că „acordul însemna pacea pentru epoca noastră” a declarat că „Munchenul e un dezastru”. Şi a avut dreptate.
    Şi Iuliu Maniu a avut dreptate când în acea perioadă tragică pentru Cehoslovacia, vedea pericolul ce ne ameninţa şi declara:

    „…Guvernul acesta trebuie să plece neapărat si să vină un regim democratic de partid, sau format din mai multe partide, dar pe bază democratică, căci altfel ni se ciunteşte ţara. Soarta României se va decide la conferinţa celor patru mari puteri. Două din acestea, Itali si Germania, vor susţine interesele Ungariei. Totul depinde de măsura în care Franţa şi Anglia se vor angaja pentru noi. Ori aceste două mari puteri nu se vor expune pentru o ţară cu regim asemănător celui din Germania, si a cărui politică externă nu reprezintă nici o garanţie. Este în general cunoscut că toate guvernele personale ale M. S. Regelui gravitează către Germania.”

    Şi tot atunci, pe 13 octombrie 1938, Iuliu Maniu a făcut declaraţii ferme în legătură cu atitudinea lui politică în contextul politicii naţionale şi internaţionale:

    „Nu ştiu de câte ori să repet; eu sunt democrat convins şi hotărât în contra oricărei dictaturi. Sunt pentru acordarea de drepturi cât mai largi minorităţilor şi am condamnat întotdeauna politica şovinistă a guvernelor liberale şi aşa zis naţionaliste. Sunt hotărât pentru o politică alături de Franţa şi a aliaţilor noştri istorici în contra expansiunii germane. Am declarat toate acestea, în legătură cu atitudinea mea faţă de fosta organizaţie Garda de Fier, chiar la procesul lui Codreanu.”

    Asupra felului cum vede o schimbare politică a României a răspuns cu aceeaşi francheţe ce l-a caracterizat toată viaţa:

    „Pentru a se ajunge în România la democraţie, în primul rând trebuie să se ajungă la un lucru: trântirea guvernului dictatorial al M. S. Regelui şi constrângerea lui de a instala un regim absolut constituţional. După ce vom fi realizat aceasta atunci va veni rândul să ne socotim cu Garda de Fier. Eu nu sunt nici comunist, nici social-democrat şi nici gardist. Eu sunt naţional-ţărănist cu convingeri democratice în contra oricărei dictaturi. Condamn atât dictatura fascistă cât şi dictatura comunistă şi dictatura regală. Acum avem o dictatură a M. S. Regelui.

    După ce voi trânti această dictatură voi avea eu grijă să nu se instaleze o alta nici gardistă, nici comunistă. Dar până atunci de ce să fac eu actualei dictaturi plăcerea să mă lupt cu gardiştii, cu comuniştii sau cu social-democraţii, în loc să concentrez toate forţele şi toate simpatiile faţă de mine şi în contra actualei dictaturi. Nu, această plăcere nu o fac guvernului.”

    Punând pe acelaşi plan comunismul cu fascismul din punct de vedere al aplicării lor prin metode dictatoriale, a făcut deosebirea dintre acestea spunând:

    „În ce priveşte politica externă, eu am fost primul care am susţinut că trebuie să trăim în relaţii normale şi chiar prieteneşti cu Uniunea Sovietică. Astăzi nu ne leagă însă nici un pact de ea şi nu avem nici o obligaţie. Legături de alianţă nu avem cu această ţară decât prin irtermediul Franţei. Marea noastră aliată este Franţa şi prietenii ei sunt şi prietenii noştri. Noi nu ştim ce s-a întâmplat de fapt la Munchen, s-ar putea ca în urma celor discutate acolo relaţiile dintre Franţa şi Rusia să se fi schimbat. Atunci cum o să luăm noi o hotărâre alături de Rusia şi eventual contra Franţei? Pentru noi nu se pune problema să fim alături de Germania sau alături de Rusia. Nici cu una, nici cu alta, în caz de război Franţa ne va apera, iar în caz de pace şi de tratative diplomatice alături de ea ne vom susţine interesele. Ori pentru aceasta este necesar ca România să ducă o politică fermă şi deschisă alături de Franţa.

    Atitudinea noastră faţă de Germania şi Rusia trebuie să depindă exclusiv de aceea a Franţei. Nu se poate în nici un caz practica însă politica actualului guvern care vrea să fie şi cu Franţa şi cu Germania.”

    Iuliu Maniu, care-l descifrase bine pe Carol al -II-lea era convins de pericolul ce-l reprezenta pentru ţară şi ducea o luptă permanentă contra lui, chiar în momentul când pe plan internaţional se întrezăreau manevrele occidentalilor de a se apropia, sau a calma pe Hitler, în vara anului 1938, când după îndepărtarea lui Goga de la putere, spiritele în Anglia se mai calmaseră iar presa britanică nu se mai interesa de viaţa particulară a regelui nostru, Iuliu Maniu a dat un interviu ziarului „Daily Express” foarte violent la adresa celui ce batjocorea viaţa politică. Ministrul de externe, lordul Halifax, a intervenit pentru ca acest articol să nu apară.

    Încercând să reducă liderii opoziţiei la predicatori în deşert, Carol al -II-lea se pregătea pentru o excursie în apusul Europei spre a tatona „piaţa economică” în vederea plasării grâului şi petrolului între Anglia şi Germania, contracarând intenţia celor două mari puteri, care se declaraseră interesate făţiş în egală măsură de soarta Poloniei şi României, obtinind acordarea garanţiilor din primăvara anului 1939.

    După Munchen, Germania socotea datorită noilor relaţii cu Apusul, că a sosit momentul „adevărului” pentru o apropiere directă de Bucureşti, fără ascunzişuri, incitând chiar la concurenţă valutară asupra solului şi subsolului românesc, pe cei ce s-ar mai fi lăsat tentaţi de bogăţia de la gurile Dunării.

    Pericolul munchenez l-a făcut pe Iuliu Maniu să reacţioneze imediat şi înainte de a pleca în excursie Carol al-II-lea, să i se adreseze pe 7 noiembrie 1938 printr-un memoriu:

    „…Revendicările germane faţă de Cehoslovacia, la cari s-au alăturat Polonia şi mai, ales Ungaria, precum şi metodele prin care se caută a fi impuse, arată pericolul 1a care şi România poate fi expusă, căci ele sunt îndreptate contra tuturor statelor ce cuprind în graniţele lor minorităţi etnice… Atitudinea luată faţă de criza cehoslovacă de către Anglia şi Franţa a putut găsi o justificare, nu numai în dorinţa firească a se menţine pacea, dar şi în lipsa de unitate şi de coeziune, de care a dat dovadă Mica înţelegere în acelaş timp.
    ICarol al 2 lea în anul 1940, forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost obligat de opoziție să abdice în favoarea administrației pro-germană a generalului Ion Antonescu și în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia.
    Perioada in care influenza Germaniei asupra Regatului Roman este evidenta si la fel ca in cazul oricare alte colonizari anterioare, romanii o accepta ca pe noul “trend”.
    Pierde Germania razboiul, evident vine influenta Rusiei. Am uitat sa spun ca mereu in scoala se invata limba tarii in a carei sfera de influenta politca ne aflam, sub Carol 1 franceza, sub Carol al 2 lea se invata limba germana in scoala, sub rusi se invata limba rusa in scoala sau moda timpului sa mergi la studii acolo (Paris, Munhen, Moscova, etc)
    Din 1945, a intrat în sfera de influenţă sovietică, România nu a mai putut desfăşura legăturile tradiţionale de politică externă avute în perioada interbelică.

    Prin tratatul de pace, semnat la Conferinţa de la Paris, la 10 decembrie 1947, recunoştea anularea dictatului de la Viena, din 1940, dar consfiinţea şi juridic ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către U.R.S.S. România a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite în anul 1955.
    După al Doilea Război Mondial, U.R.S.S. a impus României orientarea politicii sale externe mai cu seamă către Est şi restrângerea relaţiilor cu lumea occidentală la minimum.

    România avea aceeaşi poziţie faţă de evenimente cu cea a U.R.S.S. şi a lagărului comunist.

    Statul român a devenit, în 1949, membru fondator al Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (organizaţia economică a ţărilor comuniste, C.A.E.R.), cu sediul la Moscova, şi a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, creată în 1955, alianţa militară a statelor comuniste satelite ale Uniunii Sovietice, opusă N.A.T.O.

    Abia la câţiva ani după moartea lui Stalin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a început să promoveze o politică de distanţare faţă de U.R.S.S., mai ales după 1958, când trupele sovietice au fost retrase din România.

    Însă nu s-a pus niciodată problema să fie părăsite C.A.E.R. şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia.

    România s-a pronunţat, în anul 1964, pentru limitarea amestecului sovietic în treburile interne ale altor ţări comuniste, pe fondul neînţelegerilor dintre sovietici şi chinezi. Tot în 1964, România a condamnat şi planul Valev, de integrare economică a ţărilor socialiste, prin care se propunea ca zone din sud-estul României, nord-estul Bulgariei şi părţi din U.R.S.S. să se specializeze în producţia agricolă .

    Ţara noastră a început, după 1960, să dezvolte relaţii şi cu state democratice din Occident, pentru a importa tehnologie necesară industrializării.

    Politica externă a României în perioada destinderii şi a coexistenţei paşnice.

    Rezolvarea crizei rachetelor sovietice din Cuba (1962), care adusese omenirea pe marginea conflictului nuclear a fost urmată de o perioadă de destindere în relaţiile internaţionale şi de coexistenţă paşnică între ţările cu sisteme social-politice diferite (comunist şi democratic).

    În această etapă, România, după venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu în 1965, a continuat politica începută în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de distanţare de linia sovietică, dar de menţinere în tabăra comunistă.

    Statul român a continuat să-şi extindă colaborarea cu statele occidentale şi a stabilit relaţii diplomatice cu Republica Federală Germania (1967). Conducătorul român a efectuat vizite în diferite ţări, precum S.U.A., Franţa, Republica Federală Germania, Marea Britanie etc., iar mulţi şefi de stat (Charles de Gaulle preşedintele Franţei, Richard Nixon, preşedintele S.U.A.) au vizitat România.

    Nicolae Ceaşescu a fost apreciat pentru atitudinea sa, mai ales după ce, în 1968, conducerea României a condamnat intervenţia militară a armatelor Tratatului de la Varşovia în Cehoslovacia, pentru a înlătura conducerea comunistă adeptă a unor reforme interne.
    Dupa 1968 Romania prinde o fereastra scurta, in care romanii nu se afla sub influenta nici unei tari si in mod placut chiar suntem curtati de mai toata lumea (China, Anglia, America).

    România a devenit membră a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, din 1972, şi a semnat, în 1975, Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, de la Helsinki.

    În anii ’80, schimbarea climatului politic internaţional (mai ales după 1985, când Mihail Gorbaciov a preluat conducerea U.R.S.S.), deschiderea dialogului Est-Vest, dar şi politica internă rigidă şi abuzivă promovată de Nicolae Ceauşescu, au dus la izolarea României pe plan extern. Abia după 1989, statul român a putut relua legăturile normale cu statele occidentale.

    În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independență față de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deși departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceaușescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanțarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceaușescu” se construiesc Metroul din București, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuințe. În ultimă instanță, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În 1982, veniturile comerțului exterior al României au scăzut cu 17% față de anul precedent. Ceaușescu s-a văzut pus în situația de a nu-și putea plăti creditorii occidentali, țara fiind declarată în incapacitate de plată.[41]

    Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării ia calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raționalizarea produselor de bază, iar benzina și alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.[42] Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată și sunt vândute de obicei în pierdere, la prețuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, așa că oamenii de rând sunt bucuroși atunci când pot cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative.

    Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în primăvara lui 1989[necesită citare], cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Ceaușescu urmărea organizarea unui referendum prin care să se introducă în constituția României interdicția de a contracta împrumuturi externe. Pentru a evita deprecierea leului, Ceaușescu a continuat exporturile excesive, acumulând aur în Banca Națională. Se spune totuși că Ceaușescu, ar fi avut de gând să facă leul convertibil încă de prin anii ’70, deci cu aproximativ 30 de ani mai devreme față de când acest lucru s-a înfăptuit.
    Ceausescu devine obsedat de idea, ca Romania trebuie sa returneze toate datoriile externe pentru a scapa de presiunea vestului asupra sa, ceea ce in mod evident infometeaza poporul.
    In fine vine 1989 cade zidul Berlinului, se dizolva URSS, Ceausescu este impuscat si Romania devine “libera”. Se liberalizeaza preturile, cum revolutia a fost mai cu o mana de la rusim, mai cu o mana de la Europa de vest, mai cu o mana de la americani, acum incepe lupta pe cine va coloniza Romania. Franta castiga intai teren si toata presa vorbeste despre cutura si istoria francofona a Romaniei.
    “De aproape patru secole, poporul francez ofera celorlalte popoare ale lumii, in special celor europene, prin literatura, ideile, conceptiile, tendintele si aspiratiile sale, numeroase modele demne de urmat. Se pare ca aceasta influenta a avut cele mai puternice efecte in Romania intrucat, in aceasta tara, ea a reusit sa modeleze profund modul de gandire si chiar sensibilitatea unui intreg popor. Aceasta influenta este in prezent usor de recunoscut atat in spiritul romanilor, in politica, legislatia si beletristica din Romania cat si in modul de organizare si functionare a administratiei publice romanesti, a invatamantului si a vietii sociale din Romania, dar mai ales in statutul privilegiat al limbii franceze in liceele si universitatile Romaniei” Nicolae Dragulanescu, «La Roumanie francophone» (1994).

    Romania a intrat in Francofonia institutionala in noiembrie 1991, cu statut de “observator”, la cea de-a IV-a Conferinta a sefilor de stat si de guvern ai tarilor avand in comun utilizarea limbii franceze, de la Paris (Chaillot). In decembrie 1991, Romania a dobandit statutul de “observator” si in cadrul Agentiei de Cooperare Culturala si Tehnica.
    In octombrie 1993, la cea de-a V-a Conferinta a sefilor de stat si de guvern ai tarilor avand franceza in comun (Mauritius), Romania a fost primita cu statut de membru cu drepturi depline, fiind aleasa printre cele 11 tari constituind Comitetul de Reflectie, comitet care a avut ca principal scop elaborarea unei reforme institutionale a Francofoniei. In decembrie 1993, la Conferinta ministeriala de la Bamako, Romania a devenit membru cu drepturi depline si in cadrul ACCT, moment de la care este direct implicata in activitatea si programele organismelor Francofoniei institutionale. Incepand din 1993, Romania a participat la toate Conferintele Ministeriale la nivelul ministrilor Afacerilor Externe, precum si la o serie de Conferinte Ministeriale specializate: cultura, mediu inconjurator, probleme ale copilului, educatie, tineret si sport, justitie, autostrazile informatiei etc.
    In 1994, Romania a aderat la Conventia privind Agentia de Cooperare Culturala si Tehnica (titulatura actuala este “Agentia Interguvernamentala a Francofoniei? – AIF), prin Legea nr. 118 din 9 decembrie 1994. In acelasi an a fost creat, la Bucuresti, Consiliul National Consultativ al Francofoniei, al carui presedinte este ministrul Afacerilor Externe. Din decembrie 1994, Bucurestiul gazduieste sediul Biroului Regional pentru Europa Centrala si de Est (BECO) al Agentiei Universitare a Francofoniei (AUF) – operatorul specializat al Francofoniei pe probleme de invatamant superior si cercetare.
    In 1990 limba franceza este reintrodusa in scolile din Romania.
    Avansul luat de Franta ca influenta asupra Romaniei se pierde foarte usor in fata influentei Americii asupra Romaniei odata cu venirea guvernului Ciorbea in 1996.
    Anul 1996 este si anul cand limba engleza se introduce in scoala.
    De atunci ne aflam sub sfera de influenta americano-britanica, desi evident exista si o sfera de influenta europeana asupra Romaniei.
    Cu toate ca multi oameni vor crede ca ” tin partea cuiva” in toata aceasta polologhie a istoriei Romaniei si legatura influentelor lingvistice asupra tarii noastre, eu personal nu am nici un cal in aceasta cursa. Ma trag dintr-o familie de conti Austro-Ungari(imperiu) corciti cu nemti(regalisti) veniti aici pe vremea lui Carol 1, ce s-au corcit mai departe cu romani, iar politic vorbind sunt socialist. Mai amestect de atat nu cred ca se poate sa fie un om.
    In cazul in care U.E si America nu se vor echilibra economic (ceea ce nu cred), urmeaza sa invatam limba chineza in scoala.
    Nu stiu daca faptul ca mereu vorbim limba celor ce ne “influenteaza politic” este o rusine sau nu, dar este parte din istoria noastra. Daca te uiti la istoria limbii romane, asta este in sine limba romana un amestec al tuturor limbilor ce au locuit, trecut si invadat aceste meleaguri. Si faptul ca refuzam sa ne vorbim propria noastra limba in favoarea altor limbi, ce sunt “la moda” in acel moment, personal cred ca tine de modul in care poporul roman se priveste. Cred ca avem o lunga istorie in care ne-am identificat mereu cu agresorul, un fel de sindromul Stockholm aplicat la nivel de tara. Mereu ne-am dorit sa fim noi cei ce au putere, cei ce agreseaza. Din pacate istoria atat din punct de vedere geografic cat si din punct de vedere politic nu a tinut si nici nu tine cu noi si aceasta lipsa de potenta si de reactie (noi nu suntem un popor reactiv asa cum sunt francezii spre exemplu; noi nu iesim in strada si noi nu ne cerem drepturile), a creat resentimente ce nemanifestându-se s-au intors impotriva noastra, asa ca ne uram singuri ca popor, ceea ce ne face mereu sa ne identificam cu adresorul si asta ne face sa le adoptam mereu limba, viata si obiceiurile celor ce ne invadeaza. Mi-ar place sa cred ca am putea face pace cu noi insine ca popor si ca am putea creste chiar o coloana vertebrala, dar sunt cu mult prea cinic pentru a putea crede in asa ceva. Doar stii vorba englezului “Scratch a cynic and you’ll find a disappointed idealist.”

    Sunt sigur ca am omis destule momente din istoria Romaniei in acest text. Dar morala textului nu este aceea de a da o lectie de istorie cuiva, ci doar de a consemna legatura dintre politic si limbile straine vorbite de acest popor.

  9. Radu Tenea says:

    Palaria mea e pe jos,d-le Ursulean!
    De mult n-am mai citit un text atat de proaspat, cu atat de mult entuziasm in el. Da, da. Cu siguranta va pasa de limba noastra, de Romania si ati sesizat bine forma de colonizare pentru tara noastra. Daca ne dispare limba insamna c-am disparut ca natie si inceputul a fost facut. Poate cu oameni ca dumneavoastra procesul sa fie mai lent.
    Frati mai aveti in acea casa a jurnalistului?

  10. Raluca Ilaria Demetrescu says:

    conform http://dexonline.ro : BARBARÍSM, barbarisme, s. n. Cuvânt împrumutat dintr-o limbă străină fără a fi necesar (și fără a se asimila în aceasta); cuvânt de jargon. – Din fr. barbarisme, lat. barbarismus.
    Sursa: DEX ’98 | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

  11. […] asking. Just askin si de ce vorbim engleza, de ce ne facem tarisoara bucatele si le vindem cum altfel decat ieftin, de ce suntem printre […]